Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a câștigat ieri Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore și a devenit noul ider al clasamentului general al piloților, cu două luni înaintea marii finale de la Abu Dhabi. El l-a depășit pe coechipierul său german Nico Rosberg, care a abandonat la începutul cursei din cauza unor probleme electronice.
Plecat din pole position, campionul mondial din 2008 i-a întrecut pe campionul mondial en-titre, Sebastian Vettel (Red Bull-Renault), care s-a clasat pe locul doi, și pe australianul Daniel Ricciardo (Red Bull-Renault), locul trei. Britanicul a fost cronometrat pe cei 303,763 km ai cursei cu 2 ore și 4 secunde.
Hamilton a ajuns ieri la cea de-a 29-a victorie din carieră în Formula 1. Dintrea acestea, șapte sunt numai anul acesta și ultimele două consecutive, după ce s-a impus și la Monza, Italia. El are acum trei puncte avans față de Rosberg, iar de disputat vor mai fi încă cinci Grand Prix-uri, cea mai importantă fiind finala de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) de peste două luni. Câștigătorul acestei curse primește punctaj dublu, adică 50 de puncte.
În clasamentul general al piloților, conduce Hamilton, urmat de germanul Nico Rosberg, australianul Daniel Ricciardo, Fernando Alonso din Spania și Sebastian Vettel din Germania. În clasamentul constructorilor, Mercedes conduce detașat, cu 479 de puncte, urmat de Red Bull cu 305 și de Williams cu 187 de puncte.
sursa foto: eurosport.com
Leave a Reply