Tânăra halterofilă română Mădălina Bianca Molie a câştigat nu mai puţin de trei medalii, una de argint şi două de bronz, în limitele categoriei sale, şi anume, la 63 de kilograme, în cadrul Campionatelor Mondiale de Haltere din Rusia, organizate la Kazan şi rezervate sportivilor juniori.
Cele trei medalii au fost obţinute la smuls (argint), cu 106 kilograme ridicate, la aruncat (bronz), cu 121 de kilograme, şi la total (bronz), cu 227 de kilograme.
La smuls, românca a fost depăşită doar de sportiva din Rusia, Diana Ahmetova, care a reuşit să ridice 108 kilograme, în timp ce, la aruncat şi la total, Molie a fost devansată, la ambele probe, de halterofilele Ahemtova şi Kim, conform informaţiilor publicate de “agerpres.ro“.
sursa foto: “obiectiv.info“