Oficialii Federaţiei Române de Volei au decis în Adunarea Generală, ca din sezonul următor să fie operate câteva schimbări asupra sistemului competiţional.
Sezonul regulat nu va suferi modificări, doar play-off-ul, acolo unde, în prima fază nu vor juca echipele clasate pe primele două locuri după prima parte de campionat, care vor fi calificate automat în semifinale.
Astfel în prima fază a play-off-ului se va juca după sistemul: 3 cu 6 şi 4 cu 5, iar câştigătoarele vor accede în “careul de aşi”. Pierzătoarele vor întâlni câştigătoarele din duelurile 7 cu 10 şi 8 cu 9, urmând a lupta pentru o clasare cât mai bună. Dacă ocupantele locurile 11 şi 12 vor sta în prima fază, ele se vor duela pentru salvarea de la retrogradare cu echipele care vor pierde duelurile 7 cu 10 şi 8 cu 9. Astfel spus, campionatul viitor va părea mult mai palpitant existând riscul să retrogradeze orice echipă situată pe unul din locurile 7 – 12, la final de sezon regulat.
Leave a Reply