Spaniolul Rafel Nadal, este obligat să evolueze mai întâi în Cupa Davis, pentru a participa apoi la Jocurile Olimpice de vară din 2016, informează Agerpress. Cu toate acestea, tenismenul a afirmat că preferă ca în anii olimpici să nu participe la Cupa Davis, din cauza calendarului foarte încărcat.
Potrivit regulilor stabilite de Federația Internațională de Tenis, pentru a putea participa la Jocurile Olimpice, orice jucător sau jucătoare de tenis trebuie să dispute minimum trei întâlniri eliminatorii în Cupa Davis sau Fed Cup (competiția similară feminină) pe parcursul unui ciclu olimpic de patru ani, una dintre ele în anul anterior sau chiar în cel în care are au loc Jocurile.
În urmă cu doi ani, Nadal a suferit o altă dezamăgire, când nu a putut participa la Olimpiada de la Londra din cauza unei accidentări la genunchi, motiv pentru care a declarat că îşi doreşte foarte mult să fie prezent la ediţia de la Rio din 2016.
Rafael Nadal a avut însă o singură apariție în echipa de Cupa Davis a Spaniei după câștigarea “Salatierei de Argint”, în 2011.
Sursa foto: cugetliber.ro
Leave a Reply