În fiecare zi suntem asaltaţi de mesaje transmise prin intermediul mass-media pentru sprijinirea unor cauze nobile. Nu de puţine ori se apelează la bunăvoinţa oamenilor de rând pentru a-i ajuta pe semenii lor aflaţi la grea încercare. De cele mai multe ori, astfel de apeluri au succes, ceea ce dovedeşte că românul este sensibil la greutăţile celor din jurul său, deşi, paradoxal, în situaţii de normalitate, acelaşi român este caracterizat de o invidie fără limite.
Totuşi, în sprijinul unei cauze nobile, puţini sunt cei care realizează ceva concret, care să aibă şi o finalitate. Un exemplu în acest sens este Andrei Gligor, un tânăr de 35 de ani, IT-ist de profesie, fascinat de lumea sportului, „o lume care naşte ambiţii, modelează caractere, impune disciplina şi te face să îţi depăşeşti propriile limite”, aşa cum el recunoaşte. Andrei este atlet amator, descoperindu-şi pasiune pentru alergarea pe distanţe lungi în urmă cu doi ani, cu prilejul unei recuperări făcute după o operaţie de ruptură de menisc la genunchiul stâng.
Odată intrat în „hora” alergătorilor amatori, Andrei Gligor şi-a dat seama că are o chemare spre acest sport, participând prima dată la un maraton în anul 2011, la Athens Classic Marathon. „Cine a alergat un maraton, ştie că nu te poţi opri la o singură cursă. Pentru mine, maratonul înseamnă în primul rând cunoaştere de sine, descoperirea unor calităţi pe care nu erai conştient că le ai, înseamnă bucuria de a alerga, de a fi sănătos şi de a privi viaţa dintr-o perspectivă pe care mulţi nu o cunosc”, scrie Andrei pe site-ul său. Din 2011 încoace, tânărul practică regulat acest sport şi recunoaşte că nu mai poate trăi o zi fără să alerge.
Bucuria descoperirii acestei pasiuni a fost completată de participarea la evenimente sportive în scop caritabil. Astfel, susţinut de Asociaţia „Inima Copiilor”, o asociaţie non-profit, care ajută copii cu probleme medicale, atletul amator a fost de acord să concureze pentru a ajuta această organizaţie să strângă banii necesari, 29.000 de euro, pentru dotarea Spitalului de copii „Marie Curie” din Bucureşti cu un aparat oftalmologic de ultimă generaţie destinat diagnosticării şi tratării copiilor născuţi cu grave probleme de vedere.
Pentru această cauză nobilă, Andrei Gligor a demarat în iunie 2012 o cursă solitară de 3.600 de kilometri, distanţă parcursă până în februarie 2013 în parcurile din Bucureşti sau în cadrul altor concursuri de maraton organizate în acest interval de timp. La un calcul simplu, Andrei a alergat timp de 254 de zile câte 15 kilometri pe zi pentru a le oferi tuturor copiilor născuţi prematur o şansă pentru o viaţă normală.
Până acum, cu ajutorul lui, s-au strâns aproximativ 19.000 de euro (13.000 de la sponsori şi 6.000 de euro donaţii de la persoane fizice, care au fost sensibilizate de gestul caritabil al lui Andrei Gligor). „Mai avem nevoie de încă 10.000 de euro, bani pe care încercăm să-i strângem prin atragerea altor sponsori. Partea sportivă a proiectului s-a terminat, dar partea caritabilă continuă, aşa încât, cine este dispus să doneze, o poate face pe site-ul andreigligor.ro. Secţia de terapie intensivă de la Spitalul Marie Curie este în construcţie, urmând a fi gata în august. Tocmai atunci e nevoie de acel aparat oftalmologic. Sper ca până atunci să strângem toţi banii necesari. Pentru mine a fost destul de dificil, dar a meritat tot efortul”, a precizat Andrei Gligor pentru revista Sport Revolution.
Andrei a participat până acum în cariera sa de alergător amator la: trei curse de ultramaraton (57 de kilomtri, 70 de kilometri şi 75 de kilometri), zece curse de maraton, patru semimaratoane şi alte zeci de curse pe distanţe mici.
Leave a Reply