Joi, 29 mai, a fost zi plină pentru tenismenele române care concurează la turneul de Grand Slam din Franţa. Deşi Monica Niculescu a pierdut dramatic calificarea în turul trei de la Roland Garros, Sorana Cîrstea şi Simona Halep au salvat ziua, reuşind să le învingă pe adversare şi să acceadă în turul următor.
Monica Niculescu
… a fost eliminată din competiţie, deşi, la un moment dat, în timpul meciului, se afla în avantaj pe tabelă. Argentiniana Paula Ormaechea (locul 75 WTA simplu) “a revenit” în joc după întreruperea meciului, cauzată de ploaie, şi a învins-o pe româncă, în trei seturi, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-2. Pentru rezultatele avute în această ediţie de Roland Garros, Monica (26 de ani, locul 76 în clasamentul WTA) va primi 70 de puncte WTA şi un cec în valoare de 42.000 de euro.
Sorana Cîrstea
… (ocupantă a locului 26 WTA) a învins-o în două seturi – scor 6-2, 7-5 – pe tenismena Teliana Pereira (locul 94 WTA), din Brazilia. Astfel, românca în vârstă de 24 de ani s-a calificat în cel de-al treilea tur al Openului Francez, fază în care o va întâlni pe sârboaica Jelena Jankovic (locul 7 WTA). Sorana are deja asigurate, pentru performanţa sa, 130 de puncte WTA şi suma de 72.000 de euro.
Simona Halep
… a câştigat meciul desfăşurat pe zgura de la Paris, în faţa jucătoarei din Marea Britanie, Heather Watson (locul 92 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4.
“Setul secund a fost greu, am fost un pic nervoasă, dar ştiam că pot servi bine. N-a fost un meci uşor, dar o ştiam pe adversară. Vreau s-o felicit pe Heather Watson! Trebuie să recunosc că simt ceva presiune; e prima oară când particip la Roland Garros din postura de jucătoare de top 10”, a declarat Simona (locul 4 WTA), imediat după meci.
În meciul din turul 3, tenismena română o va înfrunta pe spaniola Maria-Teresa Torro-Flor (22 ani, locul 55 în clasamentul WTA). La fel ca şi Sorana, Simona are asigurate 130 de puncte WTA şi 72.000 de euro.
sursa foto: “businessmagazin.ro“
Leave a Reply