Reprezentativa de handbal a țării noastre a evoluat din nou în prelungiri la Mondialele din Danemarca, de data asta în semifinala cu Norvegia, pe care avea s-o piardă, practic, în ultimele 60 de secunde, când nordicele au înscris de două ori, impunându-se cu 35-33 (17-14, 27-27). În celălalt meci, Olanda a întrecut Polonia cu 30-25 (15-8), calificându-se în premieră pentru marea finală de duminică. Româncele vor încerca să ia bronzul, în confruntarea cu Polonia antrenată de danezul Kim Rasmussen, care o pregătește pe CSM București. În grupa pentru locurile 5-8, Rusia a învins Franța cu 31-25 (15-8), iar Danemarca a dispus de Muntenegru cu 28-20 (15-11). Învingătoarele se vor duela pentru pozițiile 5 și 6.
Norvegia a avut mai mult timp inițiativa în timpul regulamentar, când au condus și cu 14-10, 15-11, 16-12, 17-13, dar echipa României a ripostat, egalând la 20 în minutul 44, preluând conducerea prin golul Valentinei Ardean Elisei. După care s-a mers cap la cap, aceeași Ardean Elisei ratând victoria, cu patru secunde înainte de încheierea celor 60 de minute. În cele două reprize de prelungiri, Cristina Neagu s-a resimțit după mai multe contre cu adversarele, permițând adversarelor să treacă în avantaj, dar Ada Nechita a reaprins speranțele celor aproape 200 de români din tribune, modificând tabela la 33-34, cu 30 de secunde înainte de final. Din păcate, Camila Herrem a fost de neoprit, punctând decisiv, spre imensa satisfacție a celor 10.000 de suporteri îmbrăcați în roșu din tribune. Heidi Loke, autoare a cinci goluri, a fost declarată MVP-ul partidei, cu toate că principala marcatoare avea să fie Nora Mork, 8. Pentru naționala antrenată de Tomas Ryde și Costică Buceschi au marcat Cristina Neagu, 8, din 17 aruncări, cu care a ajuns la un total de 53, ca și muntenegreanca Radicevic, Ada Nechita 6/8, Eliza Buceschi 4/8, Melinda Geiger 3/5, Valentina Ardean Elisei 3/4, Gabriela Perianu 2/2 și Aurelia Brădeanu 1/5.
Leave a Reply