Cel mai puternic campionat românesc de motociclism viteză pe circuit, Romanian Superbike Championship – RoSBK, a ajuns la ultima sa etapă din 2016: Motor Park România 9-11 septembrie. Circuitul de la Adâncata a fost îmbunătățit față de anul trecut atât din punct de vedere al covorului asfaltic cât și al facilităților pentru public, echipe de curse și reprezentanții presei.
Anul acesta avem o premieră pentru țara noastră, respectiv etapa comună cu Campionatul National de Motociclism Viteză al României, campionat aflat sub egida Federației Române de Motociclism. Evident vom avea mult mai mulți piloți și mult mai mulți spectatori. Pentru RoSBK această etapă va fi una dublă, existând curse la clasele mari de Supersport și Superbike atât sâmbătă cât și duminică 11 septembrie. Campionatul RoSBK include și competiția internațională Superbike Challenge, unde înainte de ultima etapă pe primele cinci locuri sunt piloți din cinci țări diferite. La clasa Supersport avem pentru prima dată în cei nouă ani de existență a campionatului nostru un clasament atât de strâns, încât oricare dintre primii trei piloți se poate impune în clasamentul general la finalul acestei etape: Aron Romocea, Pap Bela sau Eduard Socaci.
Separat, în cursul zilei de dumincă avem pentru al doilea an consecutiv Grand Prix-ul pe Două Roți, o competiție de ciclism viteză pe circuit, un eveniment unic în lume din acest punct de vedere, la care sunt deja înscriși piloții din campionatul nostru de motociclism dar și din echipele românești de ciclism profesionist.
Nu în ultimul rând anul acesta dorim să începem o tradiție a concursurilor de fotografie la etapele RoSBK. Pentru această etapă sunt invitați să participe la acest concurs toți spectatorii noștri care vor imortaliza momente din timpul antrenamentelor, calificărilor sau curselor, de la boxe sau de pe linia de start, de la premiere sau pur și simplu în care să fie surprinsă emoția curselor. Premiul cel mare având o valoare de peste 1500 ron va fi oferit alături de partenerul nostru New Age Photography.
La finalul zilei de duminică, 11 septembrie, începând cu orele 21:00 avem plăcerea să vă invităm la Gala Campionilor. Vom decerna premiile celor mai buni piloți din campionatul RoSBK 2016 într-un cadru festiv asigurat de sala Grand Ballroom a Hotelului Caro din București, alături de sponsorii noștri principali Dunlop și Țiriac Energy. Vă rog confirmați prezența pentru evenimentul de la Hotel Caro la această adresă de mail, pentru a vă trece pe lista invitaților. Gala are locuri limitate și au acces doar persoanele invitate. Consumație inclusă din partea organizatorilor. După decernarea premiilor, petrecerea va continua tot la Hotel Carol, pe terasa de lângă lac.
foto: New Age Photography
Leave a Reply