Vineri, la Nyon, a avut loc tragerea la sorţi pentru grupele Ligii Campionilor. Ediţia din acest an s-a arătat până acum una deosebit de spectaculoasă, iar ultimele opt echipe sunt exact formaţiile care au încheiat faza grupelor pe primele poziţii.
Barcelona – Atletico Madrid a fost primul sfert de finală extras din urne. Cele două se întâlnesc pentru prima oară în cupele europene, deşi în campionat duc o luptă acerbă în acest sezon. După 28 de etape, Atletico ocupă locul al doilea, cu 67 puncte, iar Barca se află pe trei, cu 66. Ultimul meci dintre cele două s-a disputat în ianuarie, pe terenul lui Atletico şi s-a încheiat cu 0-0.
Real Madrid – Borussia Dortmund este reeditarea semifinalei de anul trecut, în care au triumfat nemţii (victorie cu 4-1 în Germania, înfrângere cu 0-2 în Spania). De altfel, cele două formaţii s-au întâlnit şi în grupe sezonul trecut, când Borussia a câştigat pe teren propriu cu 2-1 şi a remizat pe Bernabeu, 2-2.
Chelsea – PSG se întâlnesc după o perioadă îndelungată. Ultima “dublă” oficială dintre cele două s-a consumat în 2004, când englezii au remizat în Anglia şi au câştigat cu 3-0 la Paris.
Bayern – Manchester United au jucat 10 meciuri până la ora actuală. De trei ori a triumfat Bayern şi doar de două ori Manchester, în timp ce alte cinci partide s-au încheiat la egalitate. Probabil cea mai memorabilă întâlnire dintre cele două este finala din 1999, desfăşurată pe Camp Nou, când United s-a impus cu 2-1, graţie celor două goluri înscrise în ultimele secunde ale meciului.
Meciurile se vor desfăşura pe 1 şi 2, respectiv 8 şi 9 aprile.
FOTO: arq.ro
Leave a Reply