Campionul en-titre și locul 3 mondial, Ding Junhui, a fost eliminat în calificările pentru Campionatul Internațional de snooker de la Chengdu, ce va avea loc luna viitoare. Compatriotul său Wang Zepeng l-a învins cu 6-5 și a produs marea surpriză de până acum a tururilor preliminare.
Campionul chinez Ding Junhui a pierdut dramatic în primul tur de calificare pentru al patrulea turneu major din acest an de la Chengdu în fața compatriotului său Wang Zepeng, un puști cvasi-necunoscut în competiții de acest nivel. Acesta l-a învins pe ocupantul locului 3 mondial cu 6-5 și își va încerca șansa la Turneul Internațional din octombrie.
Azi vor juca în calificări staruri precum John Higgins, de patru ori campion mondial, sau Jimmy White, de șase ori finalist la Mondiale. În zilele următoare, liderii clasamentului, Mark Shelby, Neil Robertson și Ronnie O’Sullivan vor fi gata să-și rezerve locurile pentru marea confruntare de pe continentul asiatic.
Calificările au început ieri la Barnsley Metrodrome din Marea Britanie și se termină pe 25 septembrie. Pentru ca un jucător să poată accede pe tabloul principal de la Chengdu de pe 26 octombrie, el trebuie mai întâi să câștige un meci preliminar ca să își confirme statutul și locul în marea întrecere. Este al treilea turneu major de anul acesta ce va avea loc în China și va avea la start 64 dintre cei mai buni jucători de snooker din lume.
sursa foto: snooker-news.com