Deși rezultatele sportivilor noștri sunt foarte bune raportat la fondurile pe care le avem la dispoziție, hocheiul pe iarbă nu se bucură de o popularitate pe măsură. În ciuda pantei descendente pe care se află acest sport, echipele de juniori reprezintă cu mândrie România la competițiile internaționale.
Federația Română de Hochei pe Iarbă s-a înființat în anul 2003. Președintele actual este fosta mare canotoare Sanda Toma, iar cel care a ocupat în trecut această funcție, Dan Codreanu, este secretar general. În prezent există doar 15 cluburi afiliate la federație. Dacă acest număr vi se pare mic și aveți impresia că perspectivele acestui sport sunt sumbre, aveți perfectă dreptate. La nivel de seniori, hocheiul pe iarbă din țara noastră este inexistent, cluburile afliliate având reprezentativitate doar la nivel de juniori.
Totuși, anul trecut, echipa de juniori U18 a României a câștigat Balcaniada desfășurată la Sofia pentru varianta outdoor, rezervată echipelor de 11 jucători. Această performanță dă automat naștere unei întrebări retorice: de ce este atât de puțin (dacă nu chiar deloc) susținut un sport la care tinerii noștri au demonstrat că au talent și că ar putea avea rezultate mari în viitor?
Chiar și în aceste condiții neprielnice, hocheiul pe iarbă continuă să facă parte din peisajul autohton. În data de 19 aprilie au avut loc la sala Antilopa din capitală două turnee, pentru categoriile U16 și U21 masculin. Echipele participante au fost CSO Voluntari, CSS Târgu Mureș, CSS 2 București, CSS 4 București și HC Dobroiești.
Hocheiul pe iarbă este un sport olimpic care se practică în două variante. Prima, outdoor (în aer liber), opune două echipe formate din câte 11 jucători. A doua variantă este cea indoor (în sală), unde numărul componenților unei echipe este șase.
NOTĂ: Articol apărut în ediţia din aprilie a revistei Sport Revolution
Leave a Reply