Stanciu, în minutul 63, care a transformat o lovitură liberă de la 16 metri lateral dreapta și Hamroun, patru minute mai târziu, au adus victoria echipei Steaua, pe terenul slovacilor de la AS Trencin. Meciul a contat pentru turul secund al preliminariilor Ligii Campionilor. Returul se va desfășura miercurea viitoare pe Arena Națională.
Mirel Rădoi a trimis din primul minut al partidei de a Zilina următorul 11:
Cojocaru-Papp, Tamaș, Varela, Guilherme-Breeveld, Muniru-Popa, Stanciu, Chipciu-Tade. Noii veniți Tade și Hamroun au schimbat fața echipei, chiar dacă ultimul a jucat abia din minutul 56, înlocuindu-l pe Chipciu. Hamroun a majorat scorul, în urma unei pase excelente primite de la Tade, iar ex-ploieșteanul a obținut lovitura liberă, care avea să fie transformată cu precizie de Stanciu. Steliștii au scăpat ca prin urechile acului de marile ocazii ale gazdelor ratate sau, mai bine zis, apărate de Cojocaru, din minutele 39 și 41, precedate de șutul expediat de Berro, în minutul 34, respins de pe linia porții de Guilherme.
A fost o fază controversată cu nouă minute înainte de încheierea primei reprize, când Chipciu a șutat din care, iar balonul l-a lovit în cot pe fundașul Ramon, arbitrul neacordând nimic. Au primit cartonașe galbene Tamaș, Mdu, Wesley și Ralbu. A mai jucat Tahar, din minutul 78, în locul lui Breeveld.
Foto: http://www.ziuanews.ro
Leave a Reply