Vineri (8 august), de la ora 13:00, este programată să înceapă tragerea la sorţi, în urma căreia se vor decide echipele adverse din meciurile play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal. Steaua Bucureşti, singura echipă românească angrenată în această fază a competiţiei, are şansa să fie cap de serie în grupul echipelor care au câştigat titlul, în sezonul trecut, în campionatele lor naţionale.
Astfel, Steaua poate da, în ultimele două meciuri pentru calificarea în cea mai importantă competiţie intercluburi continentală, peste una din formaţiile: NK Maribor (Slovenia), Legia Varşovia (Polonia), Slovan Bratislava (Slovacia), Malmö (Suedia) sau Aalborg (Danemarca).
Campioana României a avut de trecut de tururile 2 şi 3 preliminare, acolo unde le-a înfruntat pe Strømsgodset, din Norvegia, şi, respectiv, pe Aktobe, din Kazahstan. Pe nordici, roş-albaştrii i-au învins în ambele manşe (1-0 în deplasare şi 2-0 la Bucureşti), în timp ce, în Kazahstan, steliştii au reuşit doar o remiză (2-2), iar calificarea în play-off s-a concretizat pe Arena Naţională, după un meci încheiat cu scorul de 2-1.
sursa foto: sportsbarnerja.com