September 2nd, 20181157Victor Hănescu a premiat câştigătorii celei de a XII-a ediţii a trofeului ce îi poartă numele, la Tenis Club Curtea de Argeş.
“Am ajuns la cea de a XII-a ediţie, este un moment frumos, să fiu prezentat alături de copii la această festivitate de premiere. Mă bucur că turneul evoluează, mă bucur că avem deja...
January 19th, 2017612Fundaţia Alexandrion va organiza, pe 8 februarie, a doua ediție a Galei Trofeelor Alexandrion, dedicată performanţei în sport.
În cadrul Galei vor fi oferite 10 trofee, fiind unicul demers privat de acest gen din România. Trofeele Alexandrion reprezintă, totodată, şi ocazia potrivită de a atrage atenţia asupra nevoilor...
August 24th, 2015998Echipa feminină de handbal CSM București s-a impus în finala Bucharest Trophy, 27-26 (14-13) cu Buducnost Podgorica. Deținătoarea Ligii Campionilor a pierdut și în fața celor de la HCM Baia Mare.
Cu daneza Jorgensen și extrema de buzunar Vărzaru, în mare formă, autoare a șapte, respectiv șase goluri, formația...
August 21st, 2015296În penultima sâmbătă a lunii august se dă startul în ediția cu numărul 70 a Turului Spaniei, competiție care a debutat în urmă cu opt decenii. Se anunță o întrecere echilibrată, în care principalii favoriți vor trebui să facă față atacurilor celor considerați outsideri de specialiști.
Cicliștii vor trebui să...
August 21st, 2015407Organizat pentru a doua oară de CSM București, turneul internațional de handbal feminin a adus la Polivalenta din parcul Tineretului câteva echipe valoroase, în frunte cu deținătoarea Ligii Campionilor, Buducnost Podgorica. Din rândurile căreia nu lipsește Cristina Neagu.
Competiția a debutat joi cu meciul dintre Buducnost...
June 26th, 2015442 URBATLON 2015 a energizat iubitorii de miscare si le-a testat limitele intr-o cursa fara egal care a fost plina de provocari, intensa si frumoasa! La cea de a II-a editie a competitiei URBATLON, care a avut loc sambata, 20 iunie 2015, Arena Nationala a fost animata de peste 1.200 de oameni, concurenti si sustinatori, care s-au bucurat...