August 8th, 20140604Vineri (8 august), în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal a declarat public faptul că renunţă la funcţia de preşedinte de onoare al FRF, argumentând că nu vrea ca numele său să fie asociat cu cei care conduc, în acest moment, federaţia.
"Nedorind...
June 2nd, 20140924Răzvan Burleanu, 29 de ani, a devenit în martie cel mai tânăr preşedinte din istoria Federaţiei Române de Fotbal şi, totodată, cel mai tânăr şef al unui for fotbalistic din lume. Ambiţios, entuziast şi înarmat cu mult curaj, Burleanu vrea să reformeze din temelii fotbalul românesc şi să-i readucă gloria de...
March 5th, 20141617Secretarul general al Federației Române de Fotbal, Adalbert Kassai, va fi retras din funcție începând de mâine. Anunțul a fost făcut de proaspătul președinte FRF, Răzvan Burleanu, în cadrul Adunării Generale de Alegeri.
"Domnule Kassai, mâine aștept demisia dumneavoastră pe birou. Veți fi primul om pe care îl voi da...
March 5th, 20140748UPDATE Răzvan Burleanu este noul președinte al FRF. El l-a învins în turul secund pe Vasile Avram, după ce a strâns un total de 113 voturi. Fostul șef al CCA a fost votat de 60 de structuri.
UPDATE Gheorghe Chivorchian a hotărât ca în turul secund al alegerilor să-i acorde voturile lui Răzvan Burleanu. În acest sens, dacă...
March 5th, 20142734Ziua de 5 martie este o zi pe cât de importantă, pe atât de necesară pentru fotbalul românesc. La ora 10.00 la sediul FRF, are loc scrutinul pentru desemnarea noului preşedinte al federaţiei de fotbal, condusă de peste două decenii de Mircea Sandu. În contextul condamnării lui Gică Popescu la închisoare în "Dosarul...
February 13th, 20141541Preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, Răzvan Burleanu, şi-a depus joi, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, dosarul de candidatură pentru funcţia de preşedinte al acestei instituţii. Cu acest prilej, Burleanu şi-a exprimat speranţa că alegerile pentru un nou şef al FRF reprezintă o şansa în plus pentru...
January 14th, 20140564Israel este țara care va găzdui Campionatul European de Minifotbal din 2014. MiniEURO 2014 va avea loc în orașul Eilat în perioada 12-17 noiembrie și va aduce la start cele mai bune 24 de echipe naționale de pe Bătrânul Continent.
Pentru organizarea celui mai important eveniment al minifotbalului european alături de Israel...
December 14th, 20130607În ciuda norului negru care s-a abătut asupra sportului românesc în ultima perioadă, există încă o disciplină la care țara noastră domină copios peisajul european. România a câștigat pentru a patra oară consecutiv Campionatul European de minifotbal (din tot atâtea ediții disputate), demonstrând încă o dată că...
November 22nd, 20130520Președintele Federației Europene de Minifotbal și al celei din România, Răzvan Burleanu, își va anunța oficial candidatura pentru președinția Federației Române de Fotbal într-o conferință de presă.
Evenimentul va avea loc luni, 25 noiembrie, ora 14.00, la hotelul Novotel din capitală. În cadrul acestei conferințe,...
November 6th, 20130510Răzvan Burleanu, președintele Federației Europene de Minifitobal și al Federației de Minifotbal din România, a vorbit în emisiunea "Sport Revolution" despre starea și viitorului minifotbalului, dar și despre candidatura sa la șefia FRF.
În legătură cu performanța istorică a naționalei de minifotbal a României, care a...
November 5th, 20130606Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române şi al celei Europene de Minifotbal şi viitor candidat la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, este invitatul emisiunii "Sport Revolution" care se va difuza astăzi pe Sport Total FM, începând cu ora 17:00. Realizatorul Andrei Militaru va discuta cu invitatul său despre cel...
October 7th, 20130444Foarte mulţi dintre români au început să conştientizeze cş și în fenomenul fotbalistic se poate face performanţă dacă fundamentul este unul solid. Aceasta este și situaţia minifotbalului românesc. La nivel naţional, minifotbalul a devenit cel mai practicat sport de masă, peste 30.000 de jucători luând parte în...
July 1st, 20130590Duminică, la Piatra Neamț, s-a încheiat maratonul minifotbalistic cu ocazia organizării cele de-a IV-a ediții a Cupei României la Minifotbal la care au participat 52 de echipe și peste 1.000 de jucători din întreaga țară. După câștigarea titlului de campioni ai României în 2011, Consiliul Județean Buzău reușește anul...
April 10th, 20130480La finalul săptămânii trecute, la Birmingham s-au pus bazele Federaţiei Internaţionale de Minifotbal, for la înfiinţarea căruia au luat parte președinţii federațiilor de minifotbal din America de Nord, America de Sud, Asia și Europa. Bătrânul continent a fost reprezentat de românul Răzvan Burleanu, președintele...
April 5th, 20130497În luna martie a anului trecut, la Praga, a luat ființă Federația Europeană de Minifotbal, for la înființarea căruia au contribuit 15 federații naționale. Președinte al European Minifootball Federation a fost ales Răzvan Burleanu, românul care s-a remarcat la nivel european pentru rezultatele organizatorice și...