September 23rd, 2014466Primăria Sectorului 3 va semna joi, 25 septembrie, un parteneriat cu Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport la Centrul Sportiv Apollo din București. Acesta va consta într-o colaborare prin care cele două instituții se vor sprijini reciproc și vor lansa proiecte educaționale și culturale.
Pentru ceremonia de...
August 3rd, 2014552Nu, nu este vorba despre clubul din Capitală, ci despre întreaga suflare studenţească din România. Student Sport încearcă să atragă tinerii din România spre practicarea unui sport care să le dezvolte educaţia şi să le îmbunătăţească stilul de viaţă. Cele mai recente evenimente organizate de această asociaţie au...
July 18th, 2014746Ce mai înseamnă, astăzi, ideea de a face mişcare sau de a practica un sport, în viziunea tinerilor din România? Asta am încercat să aflu, timp de câteva zile, vorbind cu câţiva tineri studenţi, fete şi băieţi.
Ştefania Cărnuţă este o tânără de 20 de ani, studentă la Jurnalism (Universitatea Bucureşti), în anul...
May 27th, 2014467După Cluj, a venit rândul Iașiului să organizeze a doua fază a Crosului Universitar - „Fuga la ștafetă”, eveniment organizat de Student Sport. Un număr mare de studenți din Iași au manifestat un interes deosebit pentru mișcare și s-au adunat în Piața Palatului, de unde s-a dat startul „ștafetei” pentru regiunea...
February 15th, 2013367Primăria Municipiului Braşov, împreună cu Comitetul de Organizare al FOTE şi cu Regia Autonomă de Transport Braşov, a decis ca studenţii şi elevii braşoveni să aibă acces gratuit la concursurile din cadrul FOTE. Astfel, peste 2.800 de tineri din judeţul Braşov sunt aşteptaţi să-i vadă pe viu pe la fel de tinerii...