Tenismena română Irina-Camelia Begu, ocupantă a locului 81 în clasamentul WTA simplu, a fost învinsă, joi (26 iunie), în turul doi al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon de germana Andrea Petkovic (locul 20 WTA). Meciul s-a disputat în trei seturi, scorul final – 6-4, 3-6, 6-1 – fiind stabilit de Petkovic, după o oră şi 46 de minute de joc.
Begu părea că reintră în froma arătată în meciul din primul tur al turneului şi chiar dădea semne de revenire în cel de-al doilea set, adjudecat de româncă, însă, spre final, experienţa Andreei Petkovic şi-a spus cuvântul, când, adversara Irinei a reuşit două break-uri consecutive.
În meciul din primul tur, cel de marţi (24 iunie), Begu a reuşit să treacă de franceza Virginie Razzano, în trei seturi: 1-6, 6-4, 7-5. Germana a avut un prim tur mai uşor; aceasta a întâlnit-o pe poloneza Katarzyna Piter pe care a învins-o categoric, cu scorul de 6-1, 6-4.
Irina Begu părăseşte turneul de simplu de la Wimbledon cu un cec în valoare de 43.000 de lire sterline şi se va bucura de o ascensiune în clasamentul WTA simplu, datorită celor 70 de puncte acumulate în această săptămână.
Celelalte meciuri care urmează pentru românce (la simplu şi la dublu)
– Simona Halep – Lesia Tsurenko (locul 170 WTA)
– Irina Begu / Karinn Knapp – Ekaterina Makarova / Elena Vesnina
– Sorana Cîrstea / Maria kirilenko – Dominika Cibulkova / Kirsten Flipkens
– Monica Niculescu / Klara Kukalova – Gabrine Muguruza / Carla Suarez Navarro
*Articol semnat de Iulia Drăghici şi Gabi Bucur
sursa foto: “sptfm.ro“
Leave a Reply