Dinamovistul Tiberiu Dolniceanu s-a impus, sâmbătă, în finala Cupei Mondiale de sabie, desfășurată la Moscova. Românul a triumfat în actul final în fața sud-coreanului Kim Junghyun, scor 15-10.
În semifinale, Dolniceanu a trecut de germanul Matyas Szabo, cu 15-14. În sferturi, adversar i-a fost Luigi Miracco din Italia, pe care l-a învins cu 15-12. În optimi l-a eliminat francezul Nicolas Rousett, 15-10, iar în precedentele două tururi, pe Gabriele Foschini din Italia, 15-11 și pe Tomohiro Shimamura din Japonia.
România a avut nu mai puțin de patru sabreri pe tabloul principal de la Moscova. Dragoș Sîrbu și Ciprian Gălățanu au cedat în primul tur, iar Alin Badea a fost eliminat în cel de-al doilea. Ei vor concura în capitala Rusiei mâine, când este programată etapa pe echipe.
Pentru Tiberiu Dolniceanu, finala de la Moscova a fost prima de Cupă Mondială din 2014. Românul a mai ocupat podiumul și la Madrid, unde a cucerit bronzul.
FOTO: Dolce Sport