Vineri, 20 iunie, la sediul central al BRD Groupe Societe Generale din Bucureşti, a avut loc o primă conferinţă de presă, înaintea importantului turneu WTA care se va desfăşura la Arenele BNR din capitală, în perioada 5-13 iulie. Acesta va fi, de altfel, primul turneu WTA care se va organiza în România, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului. În cadrul conferinţei au fost prezenţi patru oficiali: George Cosac (preşedintele Federaţiei Române de Tenis), Carmen Tocală (secretar de stat din partea Ministerului Tineretului şi Sportului), Philippe Lhotte (preşedintele director general BRD Groupe Societe Generale) şi Dumitru Hărădău (preşedintele turneului BRD Bucharest Open).
32 dintre cele mai importante jucătoare de tenis la nivel mondial, din acest moment, vor veni la Bucureşti, în prima parte a lunii iulie. Cap de afiş şi favorită clară va fi cea mai bună tenismenă română a momentului, Simona Halep, ocupantă a locului trei în clasamentul WTA. De asemenea, vor mai participa la turneu, printre altele, şi Roberta Vinci (locul 20 WTA), Klara Koukalova (locul 30 WTA), Karin Knapp (locul 49 WTA), Anna Beck (locul 51 WTA), româncele Monica Niculescu (locul 76 WTA), Alexandra Cadanţu (locul 81 WTA) şi Irina Begu (locul 89 WTA), dar şi câştigătoarele turneului de dublu rezervat juniorilor de la Roland Garros 2014, Ioana Ducu şi Ioana Loredana Roşca. Ambele tinere speranţe ale tenisului feminin românesc vor primi câte un wild-card, dintre cele patru care vor fi înmânate de organizatori.
“Suntem mândri că am putut aduce acest turneu în România şi că, alături de cele 32 de jucătoare din tabloul principal, vom putea oferi spectatorilor un spectacol sportiv de excepţie. Este cu atât mai important pentru noi, cu cât acesta este primul turneu WTA organizat vreodată în România. Sperăm ca tribunele Arenelor BNR să fie pline, iar în fața televizoarelor să fie milioane de oameni dornici să vadă un tenis spectaculos. Simona Halp va fi nelipsită de la această competiție, alături de sportive de frunte. Vor mai participa la turneu și jucătoarele noastre de top Monica Niculescu, Irina Begu şi Alexandra Cadanțu. Regretăm absența Soranei Cîrstea, care a fost nevoită să se retragă de la două competiții, înaintea prestigioasului turneu de la Wimbledon. Luați în seamă semnificația unui eveniment deosebit pentru sportul românesc” – George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis.
Practic, BRD Bucharest Open este competiţia anului în România. În cadrul turneului, vor fi puse în joc premii în valoare totală de 250.000 de dolari, iar câştigătoarea va obţine 280 de puncte WTA. Peste 25.000 de spectatori sunt aşteptaţi să se bucure de meciurile de tenis din Arenele BNR, în cele 9 zile de competiţie (5-13 iulie). La fel cum bine au precizat şi oficialii prezenţi la conferinţa de vineri, desfăşurarea acestei competiţii feminine este o bună şansă de a ne remarca şi, în cazul în care organizarea turneului va fi un real succes, în viitorii doi ani, cel puţin, Bucureştiul va rămâne gazda turneului WTA BRD.
Conform comunicatului oficial remis de organizatori, biletele pentru turneul BRD Bucharest Open vor fi puse în vânzare în reţeaua Eventim şi vor avea preţuri cuprinse între 15 şi 40 de lei, în funcţie de zilele de desfăşurare ale meciurilor. Abonamentele valabile în perioada 7-13 iulie costă 120 de lei. Studenţii, elevii şi pensionarii vor avea acces gratuit în perioada 7-10 iulie.
sursa foto: Gabi Bucur
Leave a Reply