Cel mai spectaculos show privat de acrobație aeriană din România a fost și în acest an o atracție deosebită pentru iubitorii de adrenalină, pasionații de aviație sau miile de turiști care au fost prezenti pe 19 august 2017 la Aeroportul Internațional din Tuzla, județul Constanța.
Spectacolul a fost unul de anvergură internațională, fiind prezenți unii dintre cei mai faimoși acrobați din lume, acestia executand demonstrații care au tăiat răsuflarea celor prezenți. Dintre ei, s-a remarcat încă o dată lituanianul Jurgis Kairys, multiplu campion european și mondial la acrobație aeriană, cu figurile create de el: ”Roata lui Kairys” (care seamănă cu roata dintr-un parc de distracții), ”Micul Loop” (o spirală pe cer) si ”Cobra” (una dintre primele acrobații aeriene făcute sub semnătura sa), acesta demonstrand, la vasta de 65 de ani, ca atunci cand pui pasiune in ceea ce faci, limita este doar cerul.
Show-ul aviatic a fost completat de demonstrații militare cu avioane (MIG 21 Lancer) și elicoptere (IAR 330 Puma) din flota Forțelor Navale și Forțelor Aeriene Române. De asemenea, Hawks of Romania, reprezentanți ai țării noastre la evenimentele aviatice internaționale, au dat culoare evenimentului. Spectacolul de pe cer a fost completat de parașutiști și de tradiționalul deja număr aviatico-pirotehnic susținut de Air Bandits.
Ca element de atractie a fost si prezenta la mitingul aerian a unui avion LISUNOV Li-2, cu mentiunea ca acesta este singurul aparat de zbor functional ce exista in lume la acest moment.
Seara s-a incheiat cu concertele sustinute de Daniele Gottardo, Proconsul si The Rock, la eveniment fiind prezent si celebrul actor si cantaret Mihai Margineanu, un indragostit al zblorului si, mai nou, proaspat posesor al licentei de pilot de linie, acesta fiind atras in prezent de o cariera in domeniu.
UMO Serv a fost pentru al treilea an consecutiv partener al acestei manifestari de exceptie din domeniul aviatic, asigurand cu seriozitate si profesionalism securitatea evenimentului.
În condițiile în care și în acest an au participat peste 10.000 de spectatori la show-ul aerian, cei 24 de ani de experienta in domeniul securitatii private ai UMO Serv au oferit premisele exprimarii libere cat si mentinerea bunei dispozitii a tuturor participantilor, conducerea aeroportului apreciind, ca de fiecare data, calitatea ridicata a serviciilor de securitate.
UMO Serv va sprijini permanent evenimentele de mare anvergură care se vor desfășura pentru publicul larg atat in judetul Vrancea cat si in tara, ca dovada a faptului ca noile provocari, dar si stabilirea de noi repere in domeniul securitatii private, sunt parte integranta din viata companiei.
Leave a Reply