Unul dintre cele mai dinamice şi, în acelaşi timp, atractive sporturi, la nivel mondial, este voleiul feminin. Îndârjirea cu care cele două echipe se luptă la înălţimea fileului, pentru a trimite în terenul advers sau a bloca mingea fac din aceste sportive adevărate exemple de hotărâre, putere, graţie, feminitate şi ambiţie, un adevărat spectacol pentru iubitorii acestui sport.
Secţia de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Bucureşti a început un proiect pe termen lung prin care se doreşte construirea unei echipe puternice şi competitive, recunoscută la nivel naţional, dar mai ales la nivel european şi, de ce nu, mondial. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv curajos au fost selectate şi aduse la echipă jucătoare importante, atât autohtone, cât şi străine.
Echipa este formată din cele mai bune voleibaliste române, care au fost disponibile să vină la CSM Bucureşti, în acest moment, precum Diana Tătaru, ridicător, Georgiana Fales, centru, Roxana Bacşiş, trăgător fals, dar şi jucătoare străine. Se încearcă o combinare între tinereţe – Cristina Cazacu, 20 de ani, Rachel Williams, 22 de ani, Karla Klaric, 20 de ani – şi experienţă – Claudia Gavrilescu, 33 de ani, Jasna Majstorovic, 30 de ani, Krystle Esdelle, 30 de ani, Marina Vujovic, 30 de ani.
Antrenorul principal al echipei, sârbul Miroslav Aksentijevic, a declarat pentru Sport Revolution că deşi la echipă au fost aduse voleibaliste de nivel înalt, procesul de „asamblare“ a unei formaţii redutabile continuă.
„Sunt mulţumit, în primul rând, că am reuşit să aducem un ridicător de talie mondială, şi anume pe Ana Tiemi Takaui, componentă a lotului lărgit de 22 de jucătoare a naţionalei Braziliei. De asemenea, sunt multumit că multe jucătoare de valoare au avut încredere şi au ales să vină să joace pentru clubul nostru, aici, în România. În viitor, vom continua să selectăm cele mai bune jucătoare române, care, împreună cu sportivele din lotul actual, să ne reprezinte clubul şi în ţară, şi pe plan extern“.
Sezon dificil, susţinere totală din partea clubului
Tehnicianul sârb este optimist înaintea debutului CSM-ului în sezonul 2014-2015 şi apreciază susţinerea pe care o primeşte atât de la elevele sale şi staff-ul său, cât şi de la cei aflaţi în fruntea clubului, fără de care infuzia de sportive de clasă şi organizarea foarte bună nu ar fi posibilă.
„Avem suportul total al conducerii şi al municipalităţii, pentru a ne îndeplini obiectivele, astfel că organizarea în cadrul clubului este la cel mai ridicat nivel. Clubul ne-a pus la dispoziţie tot ce ne trebuie şi pot spune că am fost plăcut surprins să văd că într-un timp atât de scurt am reuşit să punem bazele unei fundaţii solide, pe care să construim o echipă valoroasă. O să fie un sezon greu, dar o să fac tot ce-mi stă în putinţă să facem un rezultat bun. Pregătirea am început-o din luna mai şi am încercat de la început să fim o echipă unită şi puternică. După cele două turnee de pregătire fetele s-au ridicat la standardele impuse de mine şi vă pot spune că am făcut o selecţie bună, cu jucătoare cu caracter frumos şi, de asemenea, valoroase din punct de vedere voleibalistic“, a conchis Miroslav Aksentijevic.
Conform spuselor reprezentanţilor secţiei de volei, pregătirea fizică, dar şi cea tehnico-tactică durează până la startul campionatului, pentru a fi cu pregătirea la nivel maxim şi pentru a debuta în forţă în sezon. Astfel, jucătoarele bucureştene vor fi capabile să facă faţă oricărui adversar. „Important este ca fetele să se simtă bine, să joace bine şi să creştem împreună în valoare, ca echipă, şi să facem o imagine bună Clubului Sportiv Municipal Bucureşti“.
Echipa CSM Bucureşti (sezonul 2014-2015)
- Miroslav Aksentijevic – antrenor principal – Serbia
- Cosmin Prunişoară – antrenor secund – România
- Marius Măcicăşan – antrenor secund – România
- Miroslav Sredic – antrenor pregătire fizică – Serbia
- Alexandra Irimia – scouter – România
- Dan Mănăilă – fizioterapeut – România
1 Claudia Gavrilescu 187cm centru 17.12.1980 ROU Piteşti
2 Adriana Rotaru 172cm libero 27.03.1994 ROU Bucureşti
3 Roxana Bacşiş 189cm trăgător fals 19.08.1988 ROU Bucureşti
4 Diana Tătaru 173cm ridicător 19.04.1988 ROU Lugoj
5 Mihaela Ozun 166cm libero 08.11.1992 ROU Târgu-Mureş
6 Jasna Majstorovic 180cm extremă 23.04.1984 SRB Cacak
7 Cristina Cazacu 185cm extremă 21.04.1994 ROU Constanţa
8 Krystle Esdelle 191cm trăgător fals 01.08.1984 TRI San Fernando
10 Rachel Williams 183cm extremă 24.06.1992 USA Los Gatos, California
11 Nataşa Siljkovic 192cm centru 03.12.1990 SRB Uzice
12 Georgiana Fales 186cm centru 04.02.1986 ROU Bacău
13 Kremena Kamenova 185cm extremă 21.05.1988 BLG Smolyan
14 Karla Klaric 185cm extremă 05.09.1994 CRO Zagreb
15 Ana Tiemi Takagui 189cm ridicător 26.10.1987 BRZ Belo Horizonte
16 Marina Vujovic 171cm libero 23.01.1984 SRB Belgrad
Articol publicat în nr.53 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply