Povestea a început în anul 2005, când oraşul Voluntari era la început de drum din punct de vedere sportiv. În schimb, oamenii erau dornici de a demonstra că acest lucru este insignifiant şi că numele oraşului exprimă unitatea, dorinţa de a ajuta şi de a determina comunitatea să crească. Aşa a apărut Clubul Sportiv Orăşenesc Voluntari 2005.
Începutul, ca mai toate începuturile, a fost unul greu, cu puţini oameni şi cu puţine secţii înfiinţate; ascensiunea însă, a fost una rapidă. Puţinele secţii au început să se înmulţească, ajungând în prezent la nouă (karate, volei, baschet, handbal, tenis de masă, hochei pe iarbă, şah, box şi lupte) şi peste 400 de sportivi.
Secţiile mai vechi au început să crească, astfel încât performanţele nu au întârziat să apară. Fenomenul a luat amploare, Voluntariul începând să îşi facă simţită prezenţa pe harta performanţelor sportive din România (n.r. prin participări de excepţie la campionate naţionale şi internaţionale).
Astfel, una dintre secţiile pioniere ale clubului, cea de Karate Shotokan condusă de Sensei Adrian Moldovan – 3 Dan, a demonstrat prin rezultatele obţinute de-a lungul timpului că valoarea sportivilor secţiei, care în anul 2011 s-au clasificat pe locuri fruntaşe în topul celor mai buni sportivi din ţară în cadrul departamentului SKDUN, a crescut de la an la an.
Sportivii C.S.O. Voluntari 2005 care s-au remarcat în anul 2011 sunt: Tiberiu Iordache, Andreea Neacşu, Andreea Vasile, Nicoleta Neacşu, Alexandra Ioniţă, Mirela Vasile, Răzvan Odobescu, Mihai Dumitrache, Andrei Chiru, Ionuţ Dumitrache, Daniel Luiceanu, Sabin Dumitrache, Răzvan Henegariu, Vasile Cristian, Alin Negrea, Radu Constantin, Ilie Robert, Ana Luiceanu, Radu Dănuţ şi Radu Bogdan.










Leave a Reply