Un sportiv trebuie să dea totul în concurs pentru a-şi aduna laurii şi a face performanţă. Un antrenor trebuie să dea totul în antrenamente pentru a-şi putea duce sportivul pe cele mai înalte culmi. Un conducător trebuie să fie trup şi suflet alături de sportivi şi antrenori, să le ofere toate condiţiile şi tot sprijinul pentru ca aceştia să obţină cele mai bune rezultate şi să aibă parte doar de victorii. În fiecare lună am discutat cu şefii de secţii, antrenorii şi sportivii din cadrul Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe şi am aflat cum decurg lucrurile din perspectiva lor. De data aceasta, am avut onoarea să aflăm chiar de la directorul CSM-ului, domnul Carol Şanta, care este situaţia clubului din Covasna, ce sportivi valoroşi se regăsesc aici şi care sunt planurile de viitor pentru acest club.
S.R.: De cât timp sunteţi în conducerea CSM-ului şi cum aţi ajuns să preluaţi această funcţie?
C.Ş.: Sunt director la CSM Sfântu Gheorghe din anul 2001. Am dat concurs atunci, şi de multe ori după aceea pentru a îmi confirma poziţia. Am fost şi director şi preşedinte şi probabil că am făcut ceva bine, dacă toate schimbările de regim politic şi de orientare la nivelul structurilor de conducere în sport nu m-au afectat. Nu este o misiune deloc uşoară, însă dacă aş cunoaşte omul potrivit, un om care să înţeleagă şi să iubească sportul la fel ca mine, probabil că aş preda ştafeta.
S.R.: Ce presupune coordonarea acestui club şi cum reuşiţi să sprijiniţi toate secţiile?
C.Ş.: Coordonarea clubului presupune în primul rând o îmbinare perfectă a aspectelor sportive, economice şi juridice. Trebuie să fii mereu „la zi“ la toate aceste capitole pentru a-ţi face meseria aşa cum trebuie. Este greu în România să faci lucrurile astfel încât să aperi cu adevărat interesele sportivilor, dar şi să te mulezi pe sistem şi pe limitările legale. Am luptat mult atât pentru baza sportivă în aceşti ani, cât şi pentru ca sportivii noştri să aibă tot ce le era necesar şi de multe ori a fost mai greu decât îşi poate închipui cineva. Am făcut-o însă de fiecare dată conştient că era singura opţiune pentru un om care iubeşte sportul.
“Dorim să investim mai mult în secţiile individuale”
S.R.: Ce îmi puteţi spune despre infrastructură – bază materială, stadion, săli de sport, grup de refacere?
C.Ş.: În ultimii ani am făcut mari eforturi atât pentru a ne păstra patrimoniul, cât şi pentru a găsi resursele financiare şi finanţările necesare pentru a îmbunătăţi baza materială. În acest moment, sportivii noştri, precum şi cei care vin aici în cantonament, beneficiază de stadion cu pistă sintetică Polytan, un teren de fotbal bine întreţinut, sală de sport multifuncţională, cu toate dotările necesare pentru competiţii şi antrenamente de handbal, futsal, baschet, gimnastică, lupte libere şi arte marţiale. De asemenea, avem în folosinţă un hotel cu majoritatea camerelor aduse la un nivel bun de confort, sală de mese cu dotări de ultimă oră şi sală de timp liber pentru sportivi. Nu în ultimul rând, baza de recuperare include bazin, saună şi baie turcească. Sala de forţă este şi ea disponibilă pentru sportivi, chiar dacă aici avem în plan o serie de modernizări.
S.R.: În ceea ce priveşte partea financiară, cum împărţiţi fondurile şi cum reuşiţi să mulţumiţi şi să susţineţi toate secţiile?
C.Ş.: În ultimii ani am cheltuit foarte mult pentru echipele de handbal, juniori şi seniori, cu secţii atât de fete, cât şi de băieţi. Satisfacţiile nu au fost însă pe măsura investiţiei, ceea ce ne-a făcut să decidem o schimbare de orientare pentru viitor. Dorim să investim mai mult în secţiile individuale, iar la handbal să o luăm oarecum de la zero şi să construim echipe de juniori capabile să lupte pentru supremaţia naţională.
“Avem tineri de perspectivă la toate secţiile”
S.R.: Cu ce rezultate şi ce sportivi valoroşi se mândreşte Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe?
C.Ş.: Perioada aceasta este una a schimburilor de generaţii. Este şi motivul pentru care la Jocurile Olimpice de la Londra nu am putut să ne lăudăm cu la fel de mulţi participanţi precum la ediţia de acum patru ani. Însă, aşa cum ştiţi, Ancuţa Bobocel a reprezentat în acest an şi CSM Sfântu Gheorghe, iar eu consider că sprijinul pe care noi i l-am acordat a fost fundamental pentru ca ea să ajungă acolo. Cred că în viitor Bobocel are şanse de a deveni un atlet de top, dacă îşi doreşte asta cu adevărat. Probabil vom colabora în continuare şi nu exclud ideea unei legitimări definitive a ei la Sfântu Gheorghe. La secţia de lupte libere, campioana noastră Estera Dobre a avut un an extrem de greu şi, oarecum contrar aşteptărilor noastre, nu a ajuns la Jocurile Olimpice, deşi este vicecampioană europeană în exerciţiu. Există copii foarte talentaţi şi la atletism, acolo unde pentru viitor avem aşteptări mari de la Florin Purcea, Iulian Ganciu sau Cosmin Trofin. Sunt tineri de perspectivă şi la gimnastică în grupa lui Liviu Botoş, dar şi între sportivii de la judo şi arte marţiale pregătiţi de Petru Oltean. La Rio de Janeiro, în 2016, sper să avem măcar doi sportivi de la CSM Sfântu Gheorghe în lotul României.
“Dacă aş avea mai mulţi bani, aş investi în oameni!”
S.R.: Am discutat la toate secţiile, atât cu antrenorii, cât şi cu sportivii, cu toţii mi-au confirmat că îi susţineţi de fiecare dată şi nu au decât cuvinte de laudă pentru conducere. Dumneavoastră sunteţi mulţumit de rezultatele obţinute în cadrul secţiilor?
C.Ş.: Aşa cum am spus, deşi speram să avem mai mulţi reprezentanţi la Londra, am convingerea că toată lumea a făcut maximum posibil. Atât sportivii, cât şi antrenorii, precum şi clubul. Criza financiară ne-a făcut misiunea mai grea, am reuşit să atragem fonduri mai puţine din sponsorizări, prevederile bugetare au fost cum au fost. Mă bucur că acesta e feedback-ul primit de la sportivi şi antrenori, dar eu întotdeauna îmi doresc să le ofer mai mult şi sper ca în viitor să se poată şi mai bine.
S.R.: Sunt sportivii la fel de motivaţi ca în trecut? Mai vin copiii la sală?
C.Ş.: Nu avem spaţiu suficient aici pentru discuţii despre sistem şi despre ce se întâmplă la nivel general în sportul românesc. Atât în Sfântu Gheorghe, cât şi în restul ţării se constată o cădere amplă la nivel de performanţă. Motivaţia nu mai este aceeaşi, dar nici dorinţa de muncă. Copiii sunt blazaţi, comozi şi prea puţini reuşesc să facă saltul de la sportul de plăcere la cel profesionist.
S.R.: Dacă aţi avea mai mulţi bani sau sponsori, în ce aţi investi?
C.Ş.: Cu siguranţă în oameni! Îmi doresc în continuare să atrag la Sfântu Gheorghe acei sportivi care îşi doresc cu adevărat să facă mare performanţă. Şi sunt convins că vom găsi şi resurse pentru a-i susţine.
S.R.: Ce planuri de viitor se întrevăd la CSM?
C.Ş.: Secţii noi, o diversificare a ariei de activitate şi o selecţie atentă a sportivilor. Probabil că vom avea şi secţie de tenis de masă, de înot, poate şi tenis de câmp; vom pune accent pe juniori şi vom încerca să creştem performeri capabili să facă o figură frumoasă la Rio în 2016. Jocurile Olimpice rămân în continuare competiţia care ar trebui să fie obiectivul principal al sportivilor şi antrenorilor noştri.










Leave a Reply