Echipa feminină de baschet SCM-CSS Craiova a fost învinsă de formaţia rusă Spartak Noghinsk cu scorul de 86-48 (18-11, 13-11, 24-20, 31-16), joi, în deplasare, în ultimul său meci din Grupa B a FIBA EuroCup.
SCM-CSS Craiova a pierdut astfel, fără drept de apel, toate cele patru meciuri din grupă, terminând pe ultimul loc, cu 4 puncte, după BC Horizont Minsk (Belarus), 8 puncte, şi Spartak Noghinsk, 6 p. În funcţie şi de rezultatele din celelalte grupe, formaţia olteană, cu o medie de vârstă de aproximativ 19 ani, s-ar putea califica în şaisprezecimile de finală ale competiţiei.
La Spartak au jucat în meciul de joi: Svetlana Husainova 6 puncte, Tatiana Sergheeva 10 p, 4 recuperări, Nelli Nevzorova 16 p, Varvara Vatutina 3 p, Jana Milanovici 8 p, 4 rec, 9 pase decisive, Iulia Hodjaian 6 p, 4 rec, Iulia Tokareva 10 p, 6 p, 4 rec, Marina Ivanova 2 p, 4 pd, Olga Speranskaia 16 p, 6 rec, Viktoria Şagan 4 p, Marina Antipova 5 p, Anna Sokolova.
La SCM-CSS Craiova au evoluat Andreea Ştefan 10 p, Fatou Kane 8 p, 9 rec, Laura Lungu, Andreea Gliga, Carmen Bonciog, Anca Şipoş 10 p, Ramona Tarţa 17 p, Janina Simonca 9 p, Lydia Whitehead 4 p, 11 rec.










Leave a Reply