Cum era de așteptat, al doilea duel dintre finalistele precedentei ediții a Euroligii masculine avea să fie un meci cu totul altfel decât anteriorul. Maccabi Electra Tel Aviv s-a impus, după prelungiri, cu 94-92 pe același teren, unde Panathinaikos Atena, deținătoarea trofeului, câștigase la 20 de puncte diferență. Scorul s-a menținut echilibrat în primele trei sferturi, cu un ușor avantaj de partea gazdelor. Al patrulea părea să se decidă în favoarea oaspeților, care au condus cu 72-61 în minutul 33, dar formația greacă a replicat, egalând prin Batiste la 81. După care a mai fost o egalitate, 83-83, la finalul timpului regulamentar. Mult mai lucizi în cele cinci minute de prelugire, jucătorii din Țara Sfântă și-au asigurat victoria, care duce scorul general la 1-1 și vor susține următoarele două meciuri în propria sală, săptămâna viitoare. S-au remarcat Kaimakoglu și Langford, coșgeterii partidei, cu 19 reușite, dar și colegii lor Diamantidis, Tsartsaris, Ohayon, Smith. Partida a atras în tribune aproape 19.000 de spectatori.
S-a jucat și meciul FC Barcelona Regal-Unics Kazan, încheiat cu succesul formației catalane, 66-63 (33-30). Al doilea rezultat pozitiv pentru teamul barcelonez, mult mai greu conturat decât anteriorul. Scorul din sferturi e concludent în acest sens: 17-13, 16-17, 16-16, 17-17. Din nou, Navarro, Mickkeal, respectiv Jawai și Nașbar au fost oamenii cu cele mai multe puncte. Nu și americanul Domercant, de la Unics, care a reușit contraperformanța de a nu înscrie niciun punct! Va avea prilejul să-și demonstreze adevărata valoare în cele două partide care vor avea loc la Kazan.










Leave a Reply