Primele trei meciuri din play-off-ul Diviziei A masculine au revenit echipelor gazdă, cel mai mare scor, 84-69, înregistrându-se în partida Gaz Metan Mediaş-Energia Rovinari. Vicecampioana CSU Asesoft Ploieşti s-a impus la opt puncte, 71-63 în faţa echipei CSM Oradea. Cel mai strâns rezultat s-a înregistrat la Cluj-Napoca, unde deţinătoarea titlului, U Mobitelco a câştigat la un singur coş, 74-72 împotriva ambiţioasei formaţii BC Mureş, care a condus până în ultimele trei minute. Realizările din final ale lui Niţă şi Krstanovic au stabilit învingătoarea. Principalii marcatori au fost Watson, de la oaspeţi şi Krstanovic, de la clujeni, 18. Singura victorie în deplasare a fost obţinută de CSM Bucureşti, 97-84 cu BC Timişoara, ocupanta locului secund la încheierea returului. Partidele cu numărul 2 se dispută joi seara, în aceleaşi săli.










Leave a Reply