Ultima etapă a turneelor zonale ale Campionatelor Naţionale Universitare de baschet 3×3 şi fotbal s-a desfăşurat în a treia decadă a lunii aprilie la Sala Polivalentă din Iaşi, Oraş European al Sportului. Evenimentul a fost prefaţat de o festivitate la care au participat reprezentanţii Primăriei, Universităţii Politehnice “Gheorghe Asachi”, Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Casei de Cultură a Studenţilor şi Asociaţiei Student Sport.
Această asociaţie organizează întrecerile mai sus amintite împreună cu MECTS, prin Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, având ca parteneri ANST şi federaţiile de specialitate. Ciprian Paraschiv, coordonatorul regional pe zona de Nord-Est a ţării noastre din partea ANST, fost sportiv de performanţă la Politehnica Iaşi, a pledat pentru sănătate, valori şi fair-play, exprimându-şi, totodată, speranţa că Iaşiul poate deveni oraşul sportului universitar. A urmat competiţia celor 12 universităţi din diverse regiuni ale ţării, care au trimis 22 de echipe, reprezentând centrele Oradea, Craiova, Târgu Jiu, Galaţi, Bacău, Piteşti şi Iaşi. Întrecerile au fost dominate de sportivii de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, învingători la ambele discipline, secondaţi de colegii lor de la Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi şi de cei de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din dulcele târg al Ieşilor, vorba marelui povestitor humuleştean, Ion Creangă. Pe la a cărui bojdeucă, de pe strada Sărărie, nu prea departe de Universitate, au trecut şi tinerii sportivi într un moment de răgaz.
Dominată de fair-play, în pofida atmosferei încinse din tribune, competiţia a permis învingătorilor şi învinşilor să se împrietenească, să se susţină în meciurile dificile cu alţi adversari, să se distreze la serile sociale. “Feedback-ul primit de la profesori şi antrenori a fost unul pozitiv, încurajându-ne să continuăm activitatea baschetbalistică”, a declarat Adrian Socaciu, fondatorul Student Sport, care a urmărit desfăşurarea întrecerilor, împreună cu colegele ce ne-au oferit fotografiile alăturate. Echipele Universităţilor ieşene şi gălăţene s-au calificat pentru Turneul Final de la Bucureşti, programat în perioada 14-17 mai, unde vor mai veni formaţiile de la Universitatea Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, Universitatea Oradea şi Universitatea de Vest Timişoara, la băieţi. La fete se vor duela echipele reprezentând Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Universitatea Politehnică Timişoara, Universitatea de Vest Timişoara. Revista noastră, în colaborare cu Student Sport, va prezenta pe larg acest turneu final.










Leave a Reply