Reuniunea a treia a Campionatelor europene de atletism indoor de la Paris-Bercy, de sâmbătă dimineaţă, a prilejuit sportivilor români alte două calificări în finale, prin săritoarea în lungime Cornelia Deiac şi prin Roxana Bârcă, la 3.000 m, cele două urmând să-şi dispute şansele la un loc pe podium duminică, de la orele 15:50 şi, respectiv, 16:15.
Calificările probei feminine de lungime au adus la start trei atlete românce, care au avut de luptat cu baremul de 6,60 m, reuşit doar de Cornelia Deiac, din a treia încercare, în timp ce Viorica Ţigău se poate plânge de ghinion, ea fiind a 9-a, prima sub linia finalistelor, cu 6,56 m. Cristina Sandu, cu 6,44 m, s-a situat pe locul 14.
În finala probei, programată, cum aminteam, duminică, de la ora 15,50, vor participa, aşadar, Iulia Pidlujnaia (Rusia – 6,74 m în calificări), Irene Pusterla (Elveţia – 6,71 m, record naţional), Veranika Şutkova (Belarus – 6,67 m), Daria Klişina (Rusia – 6,65 m), Eloyse Lesueur (Franţa – 6,61 m), Cornelia Deiac (România – 6,60 m), Naide Gomes (Portugalia – 6,58 m) şi Nastasia Mironcik-Ivanova (Belarus – 6,58 m).
A doua calificare de sâmbătă dimineaţa a venit, întrucâtva surprinzător, de la semifondista Roxana Bârcă, românca prinzând finala de 12 ca urmare a timpului realizat în seria a 2-a, în care a venit pe locul 5, cu 9’17″29/100, prezenţa în ultimul act al unei asemenea competiţii fiind o performanţă în sine pentru ea.
Cu mai puţin succes au concurat, însă, Esthera Petre, la săritura în înălţime, care, după ce a trecut din prima încercare la 1,70 m, 1,80 m şi 1,85 m, a ratat la 1,89 m, în timp ce baremul era de 1,94 m. De asemenea, tânăra sprinteră Andreea Ogrăzeanu a fost doar a 5-a în seria a 2-a, la 60 m, cu 7″50/100, oprindu-se, astfel în primul tur.










Leave a Reply