Chiar dacă lumea sportului era obișnuită ca fotbalul să fie un sport trucat, iată că și handbalul nu rămâne departe de acest scandal. Mai nou, cinci handbaliști francezi au fost arestați la finalul săptămânii trecute, fiind acuzați că au participat la trucarea unor meciuri din campionatul Franței.
Printre acuzați se numără și cel mai bun handbalist al lumii, Nikola Karabatic, care, împreună cu alți patru coechipieri de la Montpellier, au fost arestați de poliție. În acest caz, poliția urmează să ancheteze toți acuzații.
De menționat este că pe lângă Nikola Karabatic a fost arestat și fratele acestuia, Luka. Potrivit avocaților celoi doi frați, handbaliștii ar fi pariat, dar nu ar fi trucat meciuri.
“Ei au pariat, este o infracţiune sportivă, nu una penală. Pentru ca justiţia să poată interveni în acest caz, avem nevoie de un meci trucat, în lipsa căruia, în plan penal, nu există nimic. Meciul trucat trebuie demonstrat de procuror, clienţii mei dezmint categoric că au trucat acest meci, nu sunt trişori, meciul nu a fost trucat”, au spus avocații celor doi frați.










Leave a Reply