Echipa de polo a României şi-a aflat adversarele de la Jocurile Olimpice, care vor debuta pe data de 27 iulie la Londra. Poloiştii antrenaţi de Istvan Kovacs vor da piept în grupa B cu Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Ungaria, Serbia şi Muntenegru.
Specialiştii consideră că grupa în care România va evolua este foarte dificilă, ţinând cont că avem de jucat cu Ungaria, câştigătoarea ultimelor trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, Serbia, campioana europeană şi Muntenegru, vicecampioana europeană. Am putea spune că vecinii noştri sunt trei coloşi ai acestui sport, trei naţiuni în interiorul cărora poloul este considerat sport naţional. Mărturie pentru acest lucru stau zecile bazine olimpice pe care Ungaria, Serbia sau Muntenegru le-au construit de-a lungul timpului.
Din nefericire pentru noi, chiar dacă suntem calificaţi la Jocurile Olimpice şi vom avea onoarea de a evolua în compania unor adversari redutabili, nu ne putem baza pe o infrastructură decentă. Altfel spus, bazinele olimpice de polo din România sunt doar două la număr, ţinând cont aici de bazinul de la Oradea şi de cel de la Complexul Olimpic de la Izvorani. este frustrant pentru noi, ca români, să avem o echipă de polo calificată la Olimpiadă, care să nu aibă unde să-şi efectueze antrenamentele.
Revenind la ceilalţi doi adversari ai României la Jocurile Olimpice, Marea Britanie este echipa pe care specialiştii o consideră outsider. Inclusiv cei din staff ul naţionalei de polo se gândesc că în faţa Marii Britanii pot obţine o victorie lejeră. Ultimul adversar al poloiştilor români este echipa Statelor Unite ale Americii, vicecampioana olimpică, dar în faţa cărora românii au şansa să obţină o altă victorie, care să le perimită accederea în sferturile competiţiei olimpice (n.r. – primele patru echipe clasate în fiecare grupă se califică în sferturile de finală).
De menţionat că România va debuta pe data de 29 iulie în faţa Marii Britanii, urmând să se dueleze rând pe rând cu Statele Unite (31 iulie), Ungaria (2 august), Muntenegru (4 august) şi Serbia (6 august). În cealaltă grupă au fost repartizate echipele Italiei, Kazahstanului, Spaniei, Australiei, Croaţiei şi Greciei.
Toate partidele de polo de la Jocurile Olimpice se vor defăşura în Water Polo Arena, un bazin construit special pentru aceste întâlniri.
Naţionala de polo a României are şansa de a intra in istorie la Jocurile Olimpice de la Londra, în cazul în care va reuşi să se califice în sferturile competiţiei olimpice. Pe această cale, revista Sport Revolution le urează mult succes elevilor lui Istvan Kovacs şi îşi doreşte să aibă motive pentru a scrie laudativ despre performanţele obţinute de poloul românesc la Olimpiadă.
Superliga naţională
Cel de-al treilea turneu final al Superligii Naţionale de polo s-a jucat la bazinul Dinamo din Capitală în perioada 15-17 mai. CSM Digi Oradea a suferit prima înfrângere din actualul sezon, CSM Digi Oradea – Steaua 7-8 (1:2, 1:1, 2:3, 3:2). A doua zi, CSM Digi Oradea a învins Crişul Oradea cu scorul de 18-2. În ultimul meci, echipa antrenată de Laszlo Toth a învins echipa Dinamo cu 12 la 3 (5-0, 4-0, 2-1, 1-2) şi a încheiat campionatul cu 106 puncte.
Jucătorii orădeni au primit după ultima etapă a turneului care s-a desfăşurat la bazinul din Şoseaua Ştefan cel Mare, medaliile, tricourile şi cupa pentru cel de-al şaselea titlu consecutiv de campioni. La finalul ediţiei cu numărul 81 al Superligii Naţionale, clasamentul play-off-ului arată astfel: 1. CSM Digi Oradea 106 puncte; 2. Dinamo 81 puncte; 3. Steaua 80 puncte; 4. Crişul Oradea 31 puncte.
Consemnăm şi calificarea naţionalei U19 la turneul final al Campionatelor Europene din prima jumătate a lunii septembrie.










Leave a Reply