Antepenultima etapă din Cupa Mondială de Vară la sărituri cu schiurile, desfășurată la Almati, Kazahstan, în penultima duminică a lunii septembrie, a avut un final neprevăzut. Din cauza vântului puternic, organizatorii au pus capăt concursului după o singură manșă, câștigată de japonezul Taku Takeushi, urmat de slovenul Iuri Tepes și de norvegianul Anders Bardal. La general, după 10 etape, conduce Andreas Wank-Germania, 409 puncte, secondat de Iuri Tepes, 346, și Simon Amman-Elveția, 305. Ultimele două etape vor avea loc săptămâna viitoare în Germania.










Leave a Reply