Ediţia cu numărul 64 a Turneului celor patru trambuline la sărituri cu schiurile a fost câştigată de slovenul în vârstă de 24 de ani, Peter Prevc, care s-a impus în trei dintre cele patru etape, stopând succesele finale din ultimii şapte ani ale austriecilor. L-au secondat germanul Severin Freund şi austriacul Michael Hayboeck.
Freund a triumfat în runda inaugurală de la Oberstdorf, după care Prevc a ocupat primul loc la Garmisch-Partenkirchen, Innsbruck şi Bischofshofen. Slovenul a acumulat 1139,4 puncte, intrând în posesia trofeului Vulturului de Aur şi consolidându-şi poziţia de lider al Cupei Mondiale, cu 924 puncte. Îl secondează Freund, 112,9 şi 719 în Cupa Mondială şi Hayboeck, 1081,6, care-l situează pe locul al patrulea în Cupa Mondială. Unde pe a treia poziţie se află norvegianul Kenneth Gangnes, al cincilea la Turneul celor patru trambuline, care are 595 puncte.
Foto: http://pasionsports.com
Leave a Reply