În aceste zile, la Zakopane, la Cupa Continentală de sărituri cu schiurile, vor lua startul de pe trambulină şi patru sportivi români, toţi cu vârste la nivelul junioratului. Tudor Remus, Torok Eduard Pîtea Iulian şi Purice-Buzescu Robert vor sări la etapele găzduite de localitatea poloneză în 5 şi 6 ianuarie.
Trambulina de la Zakopane are punctul de construcţie la 120 de metri şi o lungime totală de 134 de metri.
Tot în această perioadă, în Gemania vor avea loc mai multe etape de Cupa Mondială la feminin, însă junioara noastră, Dana Haralambie a rămas în pregătire, pentru FOTE 2013. Ea va rata etapele de Cupă Mondială, fiind, alături de ceilalţi componenţi ai lotului naţional, în Polonia, pentru mai multe şedinţe de antrenament.










Leave a Reply