Echipa naţională de polo a României a trecut astăzi de formaţia de juniori a Ungariei cu scorul de 12-8, în etapa a doua a Cupei Volvo, care se desfăşoară la Kecksemet, în Ungaria.
La pauza mare, tabela indica egalitate, 5-5. Tiberiu Negrean a marcat 3 goluri pentru echipa noastră, în timp ce Popoviciu, Diaconu şi Mihnea Gheorghe au marcat fiecare câte două. Ramiro Georgescu, Creţu şi Buşilă au completat cu câte o reuşită.
În celălalt meci al zilei, Ungaria a trecut de Canada cu 8-5.
Clasamentul competiţiei arată astfel:
1. Ungaria 6 puncte
2. România 3 puncte, golaveraj 23-20
3. Canada 3 puncte, golaveraj 17-19
4. Ungaria juniori 0 puncte
Mâine se dispută meciurile Canada – Ungaria juniori, dar şi jocul vedetă, de la orele 12.30, Ungaria – România.










Leave a Reply