Lidera CSM Oradea a pierdut al treilea meci din 2013 și al patrulea din campionat, 64-71, pe terenul echipei Gaz Metan Mediaș, după prelungiri, la încheierea timpului regulamentar tabela indicând 58-58. Un alt meci decis în prelungiri a fost cel dintre CSS Giurgiu și Energia Rovinari, câștigat de formația gazdă cu 104-99 (45-45, 91-91). Ocupanta locului secund, SCM Universitatea Craiova a obținut a șaptea victorie consecutivă, 88-82 cu BC Mureș, apropiindu-se la două puncte de orădeni. Într-o altă partidă echilibrată, CSU Ploiești a întrecut la două coșuri, 71-67 pe BCM Universitatea Pitești, rămânând pe poziția a treia. La egalitate de puncte cu BC Timișoara, care a făcut scor cu Dinamo București, 112-63.
Alte rezultate: Farul Constanța-CSM București 71-74, BC Miercurea Ciuc-CSU Atlassib Sibiu 79-82 și Timba Timișoara-U Mobitelco Cluj 72-95.










Leave a Reply