Pion principal în ancheta demarată de jurnalistul Cătălin Tolontan privind fraudele comise în interiorul Federaţiei Române de Patinaj, preşedintele acestui for, Adrian Ciobanu, a declarat în exclusivitate pentru Sport Revolution că este nevinovat, fiind convins că acest scandal a fost pus la cale la nivel înalt pentru a se plăti anumite poliţe.
„Contabila este responsabilă pentru toate aceste probleme. Nu ştiu cine a împins-o în faţă pe această contabilă. Nu înţeleg ce urmăreşte Tolontan cu această anchetă! El face anchete cu ceea ce declară o fostă angajată de la federaţie? Gazeta Sporturilor vrea să-şi facă reclamă şi nu ştie cum. Contabila a semnat în locul meu, 90% din semnături au fost în fals. Sunt convins că există cineva în spatele acestei anchete! Mă întreb cine pe cine vrea să execute? Nu ştiu cât sunt eu de important pentru ei, dar voi avea multe de spus!”, a avertizat Adrian Ciobanu.
Şeful patinajului românesc a precizat, totodată, că vrea să-şi demonstreze înainte de toate nevinovăţia, după care va pleca de la conducerea federaţiei. „Am dat-o în judecată pe această contabilă, trebuie să demonstrez că sunt nevinovat. Îmi voi da demisia, dar nu pentru că mă simt vinovat, ci pentru că mi-e scârbă! Nu pot să plec cu o tinichea de coadă, aşa încât voi rămâne o perioadă până când mi se va face dreptate şi apoi voi pleca pentru că nu mai am ce să fac la federaţie. Aud în stânga şi în dreapta că am dat zeci de mii de euro la unii şi la alţii. Cine se poate juca cu sume aşa de mari, mai ales la federaţia aceasta de c…t? Mihaela Dascălu este responsabilă pentru toate aceste acţiuni mârşave”, s-a apărat Adrian Ciobanu.
Contabila FR de Patinaj, Sebe Fişcă, a declarat jurnalistului Cătălin Tolontan că preşedintele Adrian Ciobanu a susținut că a împăţit bani unor persoane din MTS și COSR (aici au fost aduse în discuţie numele lui Ioan Dobrescu, secretar general al COSR, Octavian Morariu, preşedinte al COSR, Puia Gârbă şi Nicu Daniel, directori din cadrul MTS, Doina Melinte, fostă preşedinte a ANST) ca să primească finanțări pentru organizarea unor cantonamente fictive. Astfel, banii acordaţi cu bună ştiinţă de COSR sau ANST pentru FR de Patinaj pentru decontarea acestor cantonamente fictive ar fi ajuns, ulterior, la cei care conduc sportului românesc, potrivit acuzaţiilor trezorierei federaţiei, Sebe Fişcă.










Leave a Reply