Comunica de presă:
A început cea de-a doua ediție a Olimpiadei de Benzi Desenate, un concurs național de benzi desenate, de promovare a spiritului olimpic și conștientizare a valorilor culturale naționale, europene și internaționale în rândul elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal. Evenimentul inițiat de Mihai Ionuț Grăjdeanu, autor și profesor de benzi desenate, și organizat sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român se va desfășura sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
În cadrul acestei ediții, copii vor trebui să-și folosească imaginația și creativitatea pentru a spune în benzi desenate Poveștile campionilor olimpici ai României-Eroii sportului românesc – tema din acest an a Olimpiadei.
În lucrările lor, micii artiști vor trebui să atingă câteva repere esențiale: să spună povestea unuia sau mai multor campioni olimpici ai României și să scoată în evidență atât spiritul olimpic cât și una dintre valorile olimpismului: excelența, spiritul de echipă, prietenia, fair play-ul, toleranța, respectul, bucuria aflată în efort, echilibrul dintre corp și minte.
Concursul este destinat doar școlarilor și elevilor din clasele I – XII, participanții urmând a se întrece în 12 grupe, fiecare grupă reprezentând câte o clasă: clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a, clasa a IV-a, clasa a V-a, clasa a VI-a clasa, a VII-a, clasa a VIII, clasa a IX-a, clasa a X-a, clasa a XI-a, clasa a XII-a.
Prin înscrierea în concurs, participanții vor declara că sunt de acord cu prelucrarea datelor personale necesare înscrierii și cu faptul că au luat la cunoștință de prevederile Regulamentului privind protecția datelor cu caracter personal prezentat pe site-ul: http://www.cosr.ro/politica-confidentialitate
Specificații tehnice:
- Metoda de lucru trebuie să respecte etapele realizării unei benzi desenate: desen în creion, contur, culoare (creioane colorate, carioci, tempera, acuarelă) sau alb-negru cu nuanțe de gri.
- Se va lucra pe vertical.
- Dimensiunile lucrării:
format A4 pentru clasele I – IV
format A3 pentru clasele V – XII
- OBLIGATORIU: În partea de sus a lucrării trebuie trecut tiltul poveștii și numele autorului (elevului), iar în partea de jos a lucrării trebuie trecute clasa, școala și orașul / comuna. Lucrările care nu vor conține aceste detalii, vor fi eliminate din concurs.
- Lucrarea trebuie să fie realizată de un singur elev care-și asumă originalitatea subiectului, a poveștii în benzi desenate. Orice idee copiată, va fi eliminată din concurs.
- Lucrarea de bandă desenată trebuie realizată pe o singură pagină /planșă, fiecare concurent putând participa cu o singură pagină /planșă. Participanții care vor trimite mai mult de o pagină/planșă, vor fi eliminați din concurs.
- Lucrările participanților vor fi trimise prin transfer electronic (weetransfer) via email, scanate la rezoluția 300 dpi, în format jpg, până la data de 15 iunie 2021. Orice lucrare primită după această dată va fi eliminată din concurs.
- Înscrierea paginilor / planșelor de bandă desenată în concurs se va face DOAR prin intermediul bibliotecilor școlare, județene, orășenești și comunale. Fiecare bibliotecă va trimite o listă cu participanții la concurs, împreună cu planșele scanate DIRECT la adresa olimpiadabd@gmail.com
- Prin înscrierea și participarea la concurs, fiecare școlar / elev declară că este autorul unic al lucrării şi posedă drepturile de autor personale şi economice asupra acesteia, iar lucrarea în speță nu va aduce prejudicii asupra drepturilor sau intereselor unor terţi.Organizatorii concursului nu își asuma nici o responsabilitate privind eventualele încălcări ale dreptului de autor.
- De asemenea, prin înscrierea în concurs, școlarul / elevul își exprimă acordul cu utilizarea lucrării, parțial sau integral de către organizatori, în scopul promovării Olimpiadei de benzi desenate, cât și pentru realizarea unor expoziții cu cele mai bune lucrări intrate în concurs.
Fiecare lucrare va fi evaluată de un juriu, format din membri ai COSR, autori de benzi desenate, jurnaliști sportivi, scriitori, care va avea în vedere să fie respectate specificațiile tehnice și va aprecia originalitatea lucrărilor (text și desen) și acuratețea stilului
Se vor acorda premii pentru un loc I, un loc II, un loc III și 3 mențiuni pentru fiecare grupă de participare, iar la final, toți concurenții vor primi diplome de participare via e-mail.
Cele mai bune lucrări vor fi expuse în incinta unor muzee și în alte instituții de cultură din țară.
Data și locul Galei de premiere vor fi anunțate la o dată ulterioară.
Parteneri instituționali: Muzeul Municipiului București, Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov – Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret, Asociația Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Asociația Bibliotecilor din România (ABR), Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”, Alianța Colegiilor Centenare din România.
Parteneri media: Radio România Cultural, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Zile și Nopți, Mangalia News, Radio Prodiaspora, Ultima Oră, BD Historia – benzi desenate istorice, Comics Didactic.
OBIECTIVE:
1: Conștientizarea copiilor și tinerilor cu privire la importanța valorilor naționale care au ridicat România la cel mai înalt nivel de performanță olimpică. Promovarea copiilor și tinerilor talentați la desen și literatură prin lucrări de benzi desenate.
2: Organizarea, implementarea și premierea participanților la concursul de benzi desenate.
3: Atragerea și implicarea școlarilor, elevilor, invățătorilor și profesorilor în concursul organizat în cadrul Olimpiadei de Benzi Desenate, ce are scopul de a stimula latura creativă și de a transmite, prin lucrările de benzi desenate realizate, un mesaj prin desen și text cu privire la olimpiadă și spiritul olimpic.
4: Promovarea și mediatizarea rezultatelor la nivel național.
ETAPELE OLIMPIADEI:
- Stabilirea componenței echipei de elaborare a concursului. Stabilirea componenței comisiei de evaluare a lucrărilor (juriul).
- Promovarea concursului prin: rețele de socializare și media (presa scrisă și online, radio, tv), ateliere de benzi desenate online si offline în școli și licee, biblioteci, festivaluri și alte evenimente culturale, participarea la activități sportive pe plan local și național.
- Trimiterea lucrărilor la adresa de email a concursului, respectând toate cerințele concursului.
- Jurizarea lucrărilor înscrise în concurs.
- Premierea lucrărilor câștigătoare.
CONCURSUL:
Tema acestei ediții: Poveștile campionilor olimpici ai României. Eroii sportului românesc.
Lucrările trebuie să abordeze:
- povestea unuia sau mai multor campioni olimpici ai României.
- spiritul olimpic;
- una dintre valorile olimpismului: excelența, spiritul de echipă, prietenia, fair play-ul, toleranța, respectul, bucuria aflată în efort, echilibrul dintre corp și minte.
Regulament de desfășurare:
- Condiții de participare: concursul este destinat doar școlarilor și elevilor (clasele I – XII).
- Specificații tehnice: metoda de lucru trebuie să respecte etapele realizării unei benzi desenate: desen în creion, contur, culoare (creioane colorate, carioci, tempera, acuarelă) sau alb-negru cu nuanțe de gri. Se va lucra pe vertical.
- Dimensiunea lucrării:
- format A4 pentru clasele I – IV
- format A3 pentru clasele V – XII
- OBLIGATORIU: În partea de sus a lucrării trebuie trecut tiltul poveștii și numele autorului (elevului), iar în partea de jos a lucrării trebuie trecute clasa, școala și orașul / comuna. Lucrările care nu vor conține aceste detalii, vor fi eliminate din concurs.
- Participanții vor concura în următoarele grupe: clasa I, clasa a II-a, clasa a II-a, clasa a IV-a, clasa a V-a, clasa a VI-a clasa a VII-a, clasa a VIII, clasa a IX-a, clasa a X-a, clasa a XI-a, clasa a XII-a.
- Lucrarea trebuie să fie realizată de un singur elev care-și asumă originalitatea subiectului, a poveștii în benzi desenate. Orice idee copiată, va fi eliminată din concurs.
- Lucrarea de bandă desenată trebuie realizată pe o singură pagină /planșă. Fiecare concurent poate participa cu o singură o singură pagină /planșă. Participanții care vor trimite mai mult de o pagină, vor fi eliminați din concurs.
- Paginile / plan,ele de bandă desenată ale participanților vor fi trimise prin transfer electronic (weetransfer) via email, scanate la rezoluția 300 dpi, in format jpg, până la data de 15 iunie 2021. Orice lucrare primită după această dată va fi eliminată din concurs.
- Înscrierea paginilor / planșelor de bandă desenată în concurs se face DOAR prin intermediul bibliotecilor școlare, județene, orășenești și comunale. Fiecare bibliotecă va trimite o listă cu participanții la concurs, împerună cu planșele scanate DIRECT la adresa olimpiadabd@gmail.com
- Prin înscrierea și participarea la concurs, fiecare școlar / elev declară că este autorul unic al lucrării şi posedă drepturile de autor personale şi economice asupra acesteia, iar lucrarea în speță nu va aduce prejudicii asupra drepturilor sau intereselor unor terţi.
- Organizatorii concursului nu își asuma nici o responsabilitate privind eventualele încălcări ale dreptului de autor.
- De asemenea, prin înscrierea în concurs, școlarul / elevul își exprimă acordul cu utilizarea lucrării, parțial sau integral de către organizatori, în scopul promovării Olimpiadei de benzi desenate, cât și pentru realizarea unor expoziții cu cele mai bune lucrări intrate în concurs.
Evaluarea paginii /planșei de bandă desenată:
Un juriu format din specialiști (membrii COSR, autori de benzi desenate, jurnaliști sportivi, scriitori) vor avea în vedere următoarele:
– respectarea specificațiilor tehnice
– originalitatea lucrărilor (text și desen)
– acuratețea stilului
Se vor acorda premii pentru fiecare grupă de participare: un loc I; un loc II; un loc III.
Se vor acorda 3 mențiuni pentru fiecare grupă de participare.
Toți participanții vor primi diplome de participare via e-mail.
Cele mai bune lucrări vor fi expuse în incinta unor muzee și în alte instituții de cultură din țară.
Data și locul Galei de premiere se va anunța la o dată ulterioară.
Parteneri instituționali: Muzeul Municipiului București, Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov – Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret, Asociația Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Asociația Bibliotecilor din România (ABR), Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”, Alianța Colegiilor Centenare din România.
Parteneri media: Radio România Cultural, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Zile și Nopți, Mangalia News, Radio Prodiaspora, Ultima Oră, BD Historia – benzi desenate istorice, Comics Didactic.
Leave a Reply