Finala Conferinţei de Est merge în meciul decisiv! Deşi a condus cu 3-2 la general şi a avut şansa să treacă mai departe, Miami Heat s-a văzut învinsă duminică dimineaţă, pe terenul lui Indiana Pacers. Gazdele s-au impus cu 91-77 şi vor forţa meciul şapte din Miami.
Primul sfert de joc a fost unul echilibrat, dar Miami a reuşit să preia avantajul înainte de pauză, 23-21. Într-o manieră asemănătoare a continuat şi parte secundă a meciului, în urma căreia campioana en-titre avea 40-39. Rolurile s-au schimbat în sfertul trei, în care Indiana a reuşit să marcheze aproape dublu faţă de Heat, conducând cu 69-55. De remarcat că Pacers a condus chiar şi la 17 puncte (69-51). Ultimul sfert a fost din nou unul echilibrat, iar Heat nu a fost în stare să reducă prea mult din diferenţă. Scorul final al meciului a fost 91-77.
Paul George a strălucit din nou pentru Pacers, marcând 28 de puncte şi înregistrând 8 recuperări şi 5 pase decisive. La succesul gazdelor au contribuit din plin şi Roy Hibbert (24 de puncte, 11 recuperări), David West (11 puncte, 14 recuperări), Lance Stephenson (4 puncte, 12 recuperări) şi George Hill (16 puncte, 6 recuperări).
Pentru Heat, LeBron James a fost omul principal. Extrema a marcat 29 de puncte şi a avut 7 recuperări şi 6 pase decisive. Dwayne Wade şi Mario Chalmers au înscris fiecare câte 10 puncte.
Aşadar, seria dintre Miami Heat şi Indiana Pacers merge în meciul decisiv. Paul George şi LeBron James vor fi din nou faţă în faţă, de această dată pe American Airlines Arena din Miami. Indiana va încerca să producă o surpriză şi să o învingă pentru a doua oară consecutiv pe Heat, dar formaţia din Florida nu a mai pierdut de 62 de meciuri două partide la rând! Câştigătoarea va merge în finala NBA, acolo unde s-a calificat deja San Antonio Spurs, campioana Conferinţei de Vest.










Leave a Reply