Deși a ajuns în Liga Campionilor după un wild-card oferit de EHF echipei de pe locul 5 din Bundesliga, HSV Hamburg a avut un parcurs excelent și în final fourul de la Koln. Unde a învins deținătoarea trofeului, THW Kiel și câștigătoarea din 2011, FC Barcelona Intersport, deținătoare a șapte trofee. Finala cu formația catalană a fost de un real spectacol, hamburghezii impunându-se cu 30-29, după două reprize de prelungiri (9-11 la pauză și 25-25 la încheierea timpului regulamentar). Pornit cu șansa a doua, teamul antrenat de Martin Schwalb, revenit toamna trecută, după ce, cu un an în urmă, o condusese spre cucerirea Cupei EHF, s-a mobilizat mai bine în ultimele zece minute, câștigând în premieră Liga Campionilor. La trei decenii după aceeași performanță obținută de echipa de fotbal, eliminată anul următor de Dinamo București. FC Barcelona a ratat anul acesta cel mai prețios trofeu nu numai la handbal, ci și la fotbal și baschet, unde a fost eliminată în semifinale.
MVP-ul finalei de la Koln a fost declarat danezul Lindberg (foto), de la învingători, autor a șase goluri și, totodată, cel mai prolific marcator al competiției, 101 reușite. Tot de șase ori a marcat și Kraus. S-au mai remarcat portarul Bitter, 18 mingi apărate (37%), Petersen, 4 goluri, Vori, 3, Duvnjak, 3. Golgeterul partidei a fost belarusul Rutenka, 8, de la formația catalană, secondat de Tomas, 6.
HSV Hamburg va fi premiată de EHF cu 450.000 de euro, urmând să joace în Campionatul Mondial al cluburilor, unde forul din Qatar va oferi premii de un milion de euro.










Leave a Reply