Ziua de 29 iunie coincide cu deschiderea oficială a Taberei Naţionale de Jurnalism, ediţia a XX-a, organizată de MST prin DJST Iaşi, la care participă 80 de tineri din Iaşi şi din ţară. După încheierea cu succes a Taberei Naţionale de Reviste Şcolare, ce a avut loc în perioada 22-28 iunie, se va desfăşura în perioada 29 iunie–5 iulie Tabăra Naţională de Jurnalism, sub coordonarea directorului adjunct DJST Iaşi Daniel Stătescu şi a redactorului-şef Antena 1 Iaşi, Vasile Enuţa.
Tinerii participanţi vor fi împărţiţi în trei secţiuni presa, radio şi TV şi vor avea oportunitatea de a învăţa din experienţă şi profesionalismul celor mai cunoscuţi oameni de presă, radio şi televiziune din Iaşi. Sub îndrumarea unor jurnalişti profesionişti, tinerii îşi vor însuşi tehnici specifice activităţii de jurnalist, îşi vor forma deprinderi de lucru în echipă, vor obţine experienţă în activitatea de redacţie şi pe teren, vor schimba păreri şi idei cu alţi colegi din diverse colective de presă şi vor fi încurajaţi să urmărească realizările jurnaliştilor din alte colective redacţionale. Ca în fiecare an, tinerii jurnalişti vor redacta zilnic publicaţia „PULS Muncel”, ediţia 2013 şi vor avea ocazia să viziteze câteva redacţii din Iaşi.
„Anul acesta Tabăra Naţională de Jurnalism se afla la ediţie aniversară. 20 de ani la rând am avut plăcerea de a fi alături de tineri talentaţi şi dornici de a face performanţă, tineri care promit jurnalismul de calitate. Le doresc să îşi menţină mereu entuziamul, interesul pentru dezvoltarea personală şi pentru perfecţionare în acest frumos domeniu”, a declarat Ciprian Paraschiv, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Iaşi.










Leave a Reply