După ce Viorel Simion a pierdut centura WBC International la categoria pană, fiind învins de galezul Lee Selby în cadrul galei profesioniste desfăşurată în Marea Britanie, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a acuzat arbitrajul acestei confruntări, susţinând că românul a fost mai bun decât adversarul său, deşi arbitrii au văzut altceva.
“Decizie nedreaptă, Viorel a fost mai bun, aţi văzut cu toţii asta. Amintiţi-vă momentul Beijing 2008. Am demascat atunci corupţia din boxul amator, aşa cum n-o mai facuse niciodată un înalt oficial al Jocurilor Olimpice. Care a fost răsplata primită de la compatrioţii mei? S-au întors împotriva mea. Susţinere? Nicidecum, doar invidie şi răutate. Dacă nu avem demnitate, vom fi mereu călcaţi în picioare. Trebuie să învăţăm să ne recâştigăm forţa de a spune adevărul. Indiferent pe cine ar deranja asta. Altfel, va fi rândul altor romani, aşa cum s-a întâmplat cu Simion astă seară. Sau, rămânem blazaţi. Resemnaţi. Mereu învinşi. Printre cei care nu vor conta niciodată”, a precizat Rudel Obreja pe Facebook.
Viorel Simion a pierdut centura WBC International la categoria pană, fiind învins pentru prima dată în cariera de boxer profesionist de galezul Lee Selby printr-o decizie unanimă a arbitrilor.









Leave a Reply