Patinoarul Mihai Flamaropol din Bucureşti trece prin momente grele. În condiţiile în care lunile trecute se vorbea despre o posibilă demolare a clădirii, problemele de zi cu zi sunt oprirea apei şi a curentului.
Conform preşedintelui FR de Hochei, Tanczos Barna, problema de la Flamaropol este una strict de ordin financiar. “Se va discuta inclusiv cu doamna Tocală şi cu cei de la Lia Manoliu. Până când Ministerul nu furnizează finanţare pentru Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă sau nu reia patinoarul, nu există nicio posibilitate de a porni energia”, a susţinut Barna pentru Sport Revolution.
Tanczos a mai precizat că există două variante în cazul celui mai mare patinoar artificial din Bucureşti. Acesta poate intra sub comanda Ministerului Tineretului şi Sportului sau a Primăriei din Bucureşti. “Noi am cerut ca patinoarul să fie preluat de minister sau predat la Primăria Capitalei, în cazul în care este definitvă decizia ministerului de a nu mai finanţa baze sportive. În cazul în care ministerul nu finanţează această bază sportivă, funcţionarea este imposibilă prin venituri proprii. Dacă ministerul nu vine cu banii, patinoarul nu funcţionează. Dacă se predă la primărie, este decizia primăriei dacă va moderniza sau va demola actuala construcţie şi va construi un alt complex”.
Pe de altă parte, în această primăvară, Carmen Tocală, secretar de stat în Ministerului Tineretului şi Sportului, a susţinut că federaţia nu va primi finanţare până nu îşi rezolvă problemele. După spusele lui Barna, aceste probleme ar fi deja rezolvate. “Doamna Tocală mi-a spus, cu martori de faţă, că preşedintele federaţiei, în accepţiunea ministerului, sunt eu şi că ei sunt de acord să semneze contractul de finanţare cu mine şi nu cu altcineva. Acest lucru mi l-a spus de faţă cu domnul ministru şi cu doi consilieri. Mi-a spus că ministerul şi direcţia juridică apreciază situaţia juridică în felul acesta”, a spus Tanczos Barna. Chiar şi în aceste condiţii, Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă nu a primit finanţarea de la minister, conform lui Barna.
“Eu am încercat să le explic că nu s-a oprit curentul la patinoarul ciucanilor, ci la patinoarul bucureştenilor. De un an de zile, începând din martie anul trecut, patinoarul a funcţionat strict pe banii federaţiei. De anul trecut, din septembrie, s-a axat fix pe banii federaţiei, pentru că ministerul nu a mai depus un leu şi, în momentul de faţă, avem datorii la RADET şi ENEL. Dacă aceste datorii nu vor fi plătite cu ajutorul ministerului, patinoarul nu mai poate fi plătit”, a continuat Barna.
Întrebat dacă principala competiţie naţională de hochei va începe în mod normal, fără ca echipa principală a Bucureştiului, Steaua Rangers, să fie afectată, Barna a răspuns: „În condiţiile acestea, campionatul de hochei va începe, dar fără bucureşteni”.










Leave a Reply