Simona Halep a fost felicitată de conducătorii Ministerului Tineretului şi Sportului în cadrul unei conferinţe de presă care s-a desfăşurat la sediul MTS. Cea mai bună jucătoare de tenis din România a momentului a fost încântată de susţinerea pe care o are din partea tuturor românilor, precizând că le mulţumeşte tuturor celor care au fost alături de ea pe parcursul anului 2013, un an prolific pentru ea. “Sunt foarte emoţionată de această primire şi vreau să vă mulţumesc că v-aţi gândit la mine, cred că este cel mai emoţionant moment din viaţa mea, mai ales că am reuşit să ajung în top 20 într-un timp foarte scurt. Am jucat bine şi vreau să-i mulţumesc domnului Adrian Marcu, care m-a însoţit în toate turneele. De asemenea, mulţumesc Federaţiei Române de Tenis, care mă susţine şi îmi oferă ocazia de a mă antrena la Centrul Naţional de Tenis.”
Sportiva a făcut şi o scurtă caracterizare a adversarelor de top pe care le-a întâlnit în 2013. “Adversarele cu care am jucat sunt de top, foarte bune, ambiţioase şi joacă un tenis la nivel înalt. A fost o perioadă grea pentru mine, dar foarte frumoasă. Toate meciurile au fost grele, cu Serena Willims a fost deosebit pentru că ea joacă un tenis puternic, însă toate au fost dificile în felul lor. Acum, prioritatea mea este să investesc în mine, să merg la cât mai multe turnee şi să urc la un nivel şi mai înalt. Acest an va rămâne unul dintre cei mai deosebiţi din viaţa mea, mai ales că 13 este numărul meu norocos. Voi pleca în vacanţă, apoi urmează turneele din Tokyo şi Beijing.”
George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis a lăudat performanţele Simonei Halep, fiind convins că jucătoarea de tenis este capabilă să pătrundă în primele zece jucătoare ale lumii. „Sunt foarte bucuros şi mândru de performanţele Simonei pentru că avem nevoie de un exemplu, de un model pentru întreg sportul românesc, iar Simona este un model extraordinar pentru noi toţi. Dacă în anii 1970, copiii jucau tenis cu rachete şi palete, sperăm ca în viitorul apropiat, datorită performaţelor oferite de Simona şi nu numai, copiii să revină în faţa blocului, şi apoi, în cluburi pentru a practica tenisul. Simona este un model, deoarece se antrenează în România, are antrenori români şi putem dovedi astfel, că avem valoare şi suntem capabili de performanţe deosebite. Sunt sigur că Simona va ajunge în top 10, însă, momentan este un adolescent în continuă creştere şi dezvoltare, iar, în momentul în care va deveni o domnişoară mai experimentată, cu siguranţă nu va mai avea adversare”, a spus Cosac conform unui comunicat de presă emis de MTS.










1 Comment
Anonimul Curajos
06.09.2013 at 19:18Intr-adevar, o intalnire de milioane, Simona Halep si restul niste zerouri.
Go, go, Simona, te iubim!