Pe 18 ianuarie, la Montreal, Lucian Bute revine în ring după o pauză de mai bine de un an. Ultimul meci al pugilistului român a fost cel din noiembrie 2012, contra rusului Denis Gracev, pe care Lucian l-a învins. De atunci, Bute n-a mai urcat în ring din cauza unor probleme de sănătate (a suferit o intervenţie chirugicală la mână). Pe 18 ianuarie, însă, românul va boxa contra canadianului Jean Pascal, atât în România, cât şi în Canada existând un interes uriaş pentru acest meci.
În Canada, confruntarea va fi transmisă de HBO în sistemul pay-per-view (n.r. plata per program). În România, şansele pentru ca meciul lui Bute cu Pascal să fie transmis în direct sunt foarte reduse. A recunoscut-o chiar Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box şi totodată un apropiat al lui Bute. “Există o televiziune care ar fi interesată. Ar fi o problemă financiară în curtea lor. Mă întristează, însă, atitudinea TVR-ului. Probabil că ar fi putut cumpăra drepturile la un preţ ce putea fi acoperit. Dacă ar fi o societate ale cărei emisiuni produc bani, ar putea să vină cu argumente pentru netrasmiterea meciului lui Lucian. Dar în situaţia în care ei consumă sute de milioane fără să facă profit. Transmiterea meciului ar costa 100.000 de euro”, a spus Obreja la Sport Total FM.
FOTO: Interbox.










Leave a Reply