Spre deosebire de anul trecut, când banii de la MTS au intrat în conturile federaţiilor după câteva luni bune de aşteptare, de data aceasta funcţionarii din ministere s-au mişcat mult mai bine şi au reuşit performanţa ca la finalul lunii ianuarie să vireze banii aferenţi anului 2014. Spre deosebire de 2013, bugetul total pentru acest an este cu trei milioane de lei mai mic. În total, în 2014 federaţiile vor beneficia de 60,23 de milioane de lei.
În topul federaţiilor care au primit cei mai mulţi bani din partea MTS se află atletismul, canotajul şi gimnastica, toate trei sporturi olimpice. De altfel, cei mai mulţi bani, aproape 70%, au fost alocaţi federaţiilor olimpice. O parte consistentă au primit şi federaţiile sporturilor de iarnă, 5.4 milioane de lei în total, în contextul în care 24 de sportivi români participă în luna februarie la Jocurile Olimpice de la Soci. De remarcat este că nici în acest an Federaţia Română de Patinaj nu a primit buget.
La sporturile marţiale, Federaţia Română de Kempo şi Federaţia Română de Arte Marţiale au primit cel mai mare buget. Însă, acesta este infim raportat la cât de numeros este lotul naţional de kempo şi la cât de stufos este calendarul competiţional al acestei federaţii.
Daţi click pe fiecare imagine de mai jos pentru a vedea lista integrală a bugetelor acordate federaţiilor de către MTS în 2014:
FOTO: Cosmin Iftode













Leave a Reply