Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) impreuna cu Ambasada Azerbaidjanului la Bucuresti vor prezenta oficial prima editie a Jocurilor Europene, competitie multi-sporturi care va avea loc la Baku, in Azerbaidjan, in perioada 12-28 iunie 2015. Prezentarea va avea loc joi, 12 februarie a.c., de la ora 12.00, in Sala Amfiteatru din cadrul Casei Olimpice, sediul COSR de langa Arcul de Triumf, iar evenimentul va fi incheiat cu mesajul video al Presedintelui
Comitetelor Olimpice Europene, adresat Romaniei Olimpice. La eveniment vor participa Alin Petrache, presedintele COSR, Gabriela Szabo, ministrul Tineretului si Sportului, ES dl. Farid Abdinbeyov, Ambasadorul Azerbaidjanului la Bucuresti, Igbal Hajiyev, reprezentantul Fundatiei Heydar Aliyev in Romania, si Konul Nurullayeva, reprezentantul Comitetului Olimpic din Azerbaijan, precum si lideri ai federatiilor sportive nationale, o serie de sportivi calificati la Baku 2015, membrii Comitetului Executiv al COSR, campioni si medaliati olimpici romani.
foto: paginaeuropeana.ro










Leave a Reply