Desi porneau cu sanse mici de a se impune în primele meciuri din turul al treilea preliiminar din Europa League, Astra Giurgiu a reușit un egal la Londra, 2-2, cu West Ham United, iar ASA Tg. Mureș a pierdut pe teren propriu, 0-3 cu St. Etienne. Partidele retur vor avea loc joia viitoare.
Condusă cu 0-2, în urma golurilor înscrise de Valencia, în minutul 23 și Zarate, la șase minute după pauză, Astra Giurgiu a încheiat la egalitate, grație reușitelor lui Boldrin, minutul 71, cu un șut de la peste 20 de metri și Ogbonna, autogol, cu opt minute înainte de final. Un rezultat nedecis obținut, totuși, după ce elevii lui Marius Șumudică au beneficiat de accidentările lui O’ Brien și Valencia în minutele 35 și 37, la care s-a adăugat eliminarea pentru două cartonașe galbene încasate de Collins, în numai patru minute, mai precis în minutele 55 și 59. Giurgiuvenii au știut să profite de aceste situații, obținând un egal dătător de mari speranțe pentru retur. Când se pot califica în play-off și dacă nu vor câștiga, încheind 0-0 sau 1-1.
Echipa lui Vasile Miriuță și-a deziluzionat suporterii, care au început să părăsească arena după primirea celui de-al treilea gol, în minutul 83, înscris de Hamouma, cu un șut la rădăcina barei, de la circa 22 de metri. Acesta mai marcase un gol de chinogramă cu opt minute mai devreme, în urma unui șut cu boltă, care a lovit bara din stânga lui Stăncioiu și s-a oprit în plasă. Scorul fusese deschis de Diomanda, în minutul 24, de la 25 de metri, cu o altă execuție de generic. Gazdele au avut, totuși, două ocazii clare, irosite de Axente, în minutul 14, când n-a reușit să împingă mingea în poarta adversă de la un metru (!) și de Costa, în ultimul minut de prelungire al meciului, de la doi metri. Misiune teoretic imposibilă pentru mureșeni în partida retur din Franța.
Foto: http://fansided.com
Leave a Reply