Ediția din acest an Balcaniadei de canotaj pentru juniori, desfășurată pe parcursul a două zile la baza sportivă de la Iași, a fost dominată de canotorii români, care au ocupat primul loc în ierarhia generală, cu 89 de puncte. Pe locurile următoare s-au clasat Turcia, 76, Grecia, 55, Serbia, 38, Bulgaria, 36 și Macedonia, 3. Au participat ca invitați și reprezentanții Ciprului, care n-au obținut niciun punct.
Printre sportivii români care au urcat pe prima treaptă a podiumului s-au aflat campionii mondiali din acest an la 4 rame fără cârmaci Ciprian Tudosa, Mihai Ianoș, Cosmin Pascari și Ciprian Matinca. Ei au făcut parte și din echipajul de 8+1, alături de vicecampionii mondiali la peror Alexandru Chioseaua și Constantin Cristi Hîrgău.
Ceilalți canotori clasați pe primul loc:
Simplu. Ștefan Berariu, Simona Radis
Peror fete. Anca Filip-Amalia Bereș
4 vâsle fete. Lidia Roman-Andreea Budeanu-Larisa Roșu-Maria Rusu
Dublu vâsle băieți. Sorin Lehaci-Cristian Cojocariu, Adriana Ailincăi-Ioan Moroșan.