Centrul Sportiv Apollo din București va găzdui, sâmbătă 4 octombrie, cea de-a doua ediție a evenimentului ”Bucharest Challenge Cup”, una dintre cele mai cunoscute competiții de karate full-contact organizate în România, din ultimii 20 de ani.
Evenimentul este organizat de Clubul Clubul Sportiv Budo Gym București, în colaborare cu Federația Română de Karate Kyokushin, dar sunt invitate și o serie de personalități din lumea karate-ului, dar și din lumea sportului. Alin Petrache, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român și președinte de onoare al clubului Budo Gym, Gabriela Szabo, Ciprian Sora, fostul campion mondial de box thailandez, Ilie Ionescu, unul dintre cei mai vechi practicanți de arte marțiale din țara noastră, sunt doar câţiva dintre cei care vor fi prezenţi la eveniment.
De asemenea, Bucharest Challenge Cup va reuni şi campionii de karate, printre care, Radu Cristian, campion european de kyokushin al categoriei 90 kg, Cătălin Mocanu, vicecampion european și campion național de kyokushin, Relu Marinescu, medaliat cu bronz la campionatele europene de kyokushin.
Competiția se adresează atât copiilor, cât și juniorilor și seniorilor, băieți și fete, și se desfășoară în sistem full-contact. La final vor fi acordate certificate de participare, diplome, cupe, medalii și trofee. Seniorii vor fi recompensați și cu un premiu în bani.
Anul trecut, la prima ediție a evenimentului Bucharest Challenge Cup au participat peste 280 de sportivi de la 29 de cluburi din întreaga țară.
Sursa foto: sportrevolution.ro
Leave a Reply