Comunicat de presă:
Confederația Europeană de Volei (CEV) a anunțat vineri datele de disputare ale turneului final al Campionatului European feminin de volei, dar și orașele care vor găzdui competiția. Printre cele patru țări organizatoare se numără și România.
Conform anunțului CEV, turneul final va avea loc în perioada 18 august – 4 septembrie. Meciurile din grupe vor fi organizate în Belgrad (Serbia – Grupa A), Plovdiv (Bulgaria – Grupa B), Zadar (Croația – Grupa C) și Cluj-Napoca (România– Grupa D). Cele 15 partide din seria de la Cluj-Napoca se vor disputa în perioada 18 – 25 august.
Naționala României este direct calificată la turneul final, în calitate de reprezentantă a țării organizatoare. Alături de ”tricolore”, mai sunt direct calificate celelalte trei selecționate ale țărilor gazde, Serbia, Bulgaria și Croația, dar și cele mai valoroase 8 echipe de la ultimul Campionat European – în afara celor care și-au asigurat prezența din calitate de organizatoare: Turcia, Italia, Polonia, Țările de Jos, Germania, Rusia, Belgia și Azerbaidjan.
Celelalte 12 formații calificate vor fi stabilite după preliminariile care vor avea loc în luna mai. Tot atunci va fi efectuată și tragerea la sorți a componenței celor patru grupe.
Programul turneului final al Campionatului European feminin de volei 2021
- Faza grupelor: 18 – 26 august (Belgrad, Plovdiv, Zadar și Cluj-Napoca)
- Optimile de finală: 28 – 30 august (Belgrad și Plovdiv)
- Sferturile de finală: 31 august – 1 septembrie (Belgrad și Plovdiv)
- Semifinale: 3 septembrie (Belgrad)
- Finale: 4 septembrie (Belgrad)
Leave a Reply